Diverse

Situația din Kosovo, din ce în ce mai gravă. Prim-ministrul sârb avertizează

Situația din Kosovo, din ce în ce mai gravă. Prim-ministrul sârb avertizează

Câteva sute de sârbi care trăiesc în nordul Kosovo au ridicat din data de 10 decembrie baraje. E modul lor de a protesta împotriva arestării unui fost polițist sârb. Din cauza barajelor, circulația spre două posturi de frontieră cu Serbia a fost paralizată.

După câteva ore de la ridicarea baricadelor, poliţia kosovară a afirmat că a fost vizată de trei atacuri cu arme de foc. Problemele par să se agraveze de la o zi la alta, iar miercuri prim-ministrul sârb Ana Brnabic, a declarat că tensiunile s-au amplificat și s-a ajuns în acest moment „în pragul unui conflict armat”, relatează AFP.

„Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, cu toţii împreună, pentru a încerca să menţinem pacea. Suntem cu adevărat în pragul conflictului armat din cauza măsurilor unilaterale ale Pristinei”, capitala Kosovo, a afirmat Ana Brnabic la o conferinţă cu ONG-uri sârbe.

Kosovo și-a proclamat independența în anul 2008

Fosta provincie sârbă Kosovo, care numără 1,8 milioane de locuitori, în marea majoritate populație majoritar albaneză, și-a declarat independența în anul 2008. Serbia însă, nici în acest moment nu vrea să o recunoască. Mai mult, le dă curaj etnicilor sârbi să sfideze autoritățile de la Priștina, care încearcă să-și exercite suveranitatea pe întreg teritoriul.

Scrutinul, amânat până în aprilie

Guvernul de la Priștina dorește să organizeze alegeri locale în zonele în care populația e majoritar sârbă, dar tensiunile au oprit totul, iar scrutinul amânat până în aprilie. Pe de altă parte, guvernul de la Kosovo a revenit și asupra planului privind montarea de numere de înmatriculare kosovare la mașinile etnicilor sârbi din Kosovo.

Serbia a cerut KFOR să-i permită să trimită militari şi poliţişti în nordul Kosovo

Forţa NATO de menţinere a păcii (KFOR) a suplimentat militarii în nordul Kosovo, iar comandatul a declarat că totul este ținut sub control. „Avem toate capacităţile, inclusiv la nivel de personal, pentru a asigura un mediu sigur şi securizat, precum şi libertatea de circulaţie în toate comunităţile din Kosovo”, a declarat generalul italian Angelo Michele Ristuccia, comandantul KFOR.

Pe de altă parte, Serbia a cerut KFOR să i se ea voie să trimită polițiști și militar în nordul Kosovo. Până în acest moment nu a primit nici un răspuns.