Economic

Somajul tehnic, una dintre cele mai importante măsuri de protecție a economiei

Ionel Dancă, șeful de cabinet al premierului Orban, crede că una dintre cele mai bune măsuri de sprijin pentru companii și angajați a fost programul privind plata șomajului tehnic în perioda de urgență și de alertă.

Guvernul a inițiat o nouă schemă de ajutor pentru companiile care reangajează muncitori.

Statul a hotărât să suporte 41% din salariu. Când va plăti statul,  dacă companiile îşi depun dosarul luna viitoare, când ar putea intra banii în contul angajatorilor, mulţi patroni nu îşi mai pot permite să plătească din propriul buzunar costurile salariale, așteptând apoi să primească banii de la stat, aflăm de la Ionel Dancă.

Ionel Dancă: Aici, noi am plătit imediat măsura şomajului tehnic, am susținut până la 75% din salariul angajatului, doar pe declarație pe propria răspundere a angajatorului, și banii au fost viraţi imediat timp de două luni. Măsura continuă pentru anumite sectoare unde există restricții. În schimb, această schemă de susținere a 41,5% din costurile salariale, care, de fapt, însumează obligațiile de plată privind contribuțiile sociale ale angajatului, această schemă funcționează în perioada următoare pentru trei luni de zile, pentru a susține, așa cum spuneaţi și dumneavoastră, efortul companiilor de a aduce înapoi oamenii la muncă. Practic, în prima lună, această măsură se aplică începând cu 1 iunie. Practic, oamenii se întorc la muncă în această lună, la finalul lunii angajatorul depune declarațiile privind obligațiile fiscale pe care le are și statul îi rambursează înapoi, îi plătește înapoi cuantumul de 41,5% legat de costul salarial al angajatului.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Pensiile vor crește anual! Majorările vin de la 1 ianuarie

Daniel Baciu, șeful CNPP, a afirmat în direct la TV că toate pensiile vor crește…

o lună ago

A început Programul Rabla Plus! Ce valoare au tichetele anul acesta

Au început înscrierile pentru Programul Rabla Plus. Persoanele fizice, juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice…

o lună ago

Schimbări importante pentru șoferi. Ce se întâmplă cu valabilitatea permisului auto

Permisul auto ar putea avea o valabilitate mai mare datorită unui nou proiect de lege.…

o lună ago

O stea va exploda în curând! Cum vom fi afectați

Astronomii se așteaptă ca o stea din apropiere să explodeze și să fie vizibilă pe…

o lună ago

Astăzi ajung deciziile de recalculare a pensiilor! Seniorii află câți bani vor primi

Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor urmează să înceapă. Seniorii trebuie să fie acasă pentru…

o lună ago

Ce nu ai voie să faci astăzi, de Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Uspenia sau Sfânta Maria Mare, este una…

o lună ago

This website uses cookies.