Sorin Bontea a spus adevarul! Ce a facut Stefania dupa ce a pierdut Asia Express

Sorin Bontea a spus adevarul! Castigatorul reality show-ului care a tinut intreaga tara cu sufletul la gura a marturisit ce a facut Stefania in momentul in care a pierdut finala Asia Express.

In cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, Chef Sorin Bontea a declarat ca nu isi dorea sa se lupte in finala cu Speak si Stefania, din cauza frumoasei prietenii pe care au legat-o, iar chipul artistei, în momentul infrangerii, l-a doborat, scrie Spynews.

Sorin Bontea a spus adevarul: A fost cel mai greu momentul în care am văzut-o

„Nu mă așteptam să aibă un așa impact, sincer. Am zis că plec într-o aventură cu Răzvan și vedem noi ce iese și ce s-o întâmpla. Că vom sta cât putem și cât ne-o duce corpul și pe noi. Dar uite că am ajuns în finală, am reușit să câștigăm și cel mai rău îmi pare că am ajuns în finală cu Speak și Ștefania. A fost cel mai greu momentul în care am văzut-o pe Ștefania, când eram pe scenă. A fost un moment care a făcut cât o mie de cuvinte”, a dezvaluit Sorin Bontea, in cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, potrivit sursei mai sus mentionata.

Două echipe au luptat pentru premiul de 30.000 de euro

Cel de-al treilea sezon al show-ului „Asia Express“, de la Antena 1, şi-a desemnat câştigătorii. Două echipe au luptat pentru premiul de 30.000 de euro: Speak şi Ştefania, Sorin Bontea şi Răzvan Fodor.

Marii câştigători de la „Asia Express – Drumul comorilor“ sunt Răzvan Fodor şi Sorin Bontea

Cei doi au plecat acasă cu marele premiu de 30.000 de euro şi au dovedit că norocul a fost de partea lor. Deşi au trecut prin probe dificile, Răzvan Fodor şi Sorin Bontea au reuşit să facă faţă cu brio acestei competiţii. Răzvan Fodor a declarat la emisiunea lui Dan Capatos, că Speak și Ștefania au ajuns la aproape 20 de minute după ei.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

5 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

6 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

7 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

8 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

9 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

10 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Domnia lui Cuza Vodă

This website uses cookies.