Soso de la „Big Brother”, medic în Germania, despre COVID-19: „Nu am așteptat să fim ajutați de politicieni”

În 2003, Soso era desemnat câștigătorul emisiunii „Big Brother”. Mai bogat cu 50 de mii de euro, la doar 22 de ani, Sorin Fișteag și-a continuat studiile de medicină și și-a ajutat familia. „Pe atunci, banii ăştia însemnau mult. Mi-am achiziţionat un apartament, iar maşină le-am luat doar mamei şi fratelui meu, căci eu nu conduceam pe atunci. De restul banilor, am trăit câţiva ani buni şi am călătorit mult”, spunea în urmă cu ceva timp Soso,  pentru OK Magazine.

Astăzi, Soso lucrează într-un spital din Germania, ca specialist în medicină internă, iar de curând, a terminat și rezidențiatul pe pneumologie. În această perioadă de criză, Soso face parte din echipa de primiri urgențe de la clinica Bethanien Moers (Dusseldorf) și îngrijește pacienții cu coronavirus.

Într-un interviu pentru blogul monicaradulescu.eu, acesta a povestit despre experiența sa în calitate de medic în urma interacțiunii cu pacienții infectați cu coronavirus.

„Ne-am organizat destul de repede”

„Aici a fost totul haotic la început. Nu exista niciun plan. Fiecare spital a fost lăsat de izbeliște. Noi ne-am organizat destul de repede și ne-am făcut stocuri de materiale. Nu am aștepatat să fim ajutați de politicieni. Ne-am descurcat singuri. Ne-am zbătut să facem rost de materiale și am reușit.

E drept că Germania stă foarte bine la numărul de paturi în spital și cel de ATI, dar cred că ce a făcut diferența a fost faptul că testăm. Testăm mult. Primii infectați au fost oameni tineri care au adus virusul cu ei din stațiunile de schi. Ei au fost depistați repede pentru că deja izbucnise pandemia peste tot în Europa și au mers imediat la testare„, a spus Sorin Fișteag pentru sursa citată.

„Separăm COVID-19 de restul pacienților”

„La spital, am reușit să separăm complet COVID-19 de restul pacienților în așa fel încât triajul celor suspecți de coronavirus se face într-un cort aflat în curtea spitalului și de acolo sunt trimiși în unitatea de primiri urgențe doar cazurile grave. În cort se prezintă zilnic cam 40-60 de oameni, mulți trimiși de medicii de familied oar pentru probe. Cam 2-3 rămân internați”, a mai spus Soso.

„Toată lumea se concentrează pe ce are de făcut”

„Îmi este teamă că o să iau virusul și o să îi îmbolnăvesc pe cei din jurul meu. Îmi este teamă că se va îmbolnăvi echipa din spital. Dar nici pompierul nu stă în fața unei case ce arde și se gândește că îi este frică de foc, ci face tot posibilul să limiteze daunele. Pe asta mă concentrez și eu acum. La început, îmi era greu să mă rup de muncă acasă.

Noi, colegii, ne sunam, ne scriam unii altora să vedem ce se mai întâmplă. Eram foarte implicați cu totul. Acum am intrat într-o oarecare rutină și este mult mai ok. Toată lumea se concetrează pe ce are de făcut. Cu toții suntem conștienți că de noi depinde rezultatul acestei crize. Fiecare își dă silința să dea dovadă de profesionalism: medici, infiermere, asistente”, a mărturisit Soso.

„România e un exemplu pozitiv”

Cred că România este un exemplu pozitiv pentru modul în care a gestionat criza. Jos pălăria pentru colegii din România pentru toate măsurile luate. Evident că nu poate decurge totul perfect pentru că pot să apară diverse probleme pe parcurs, dar eu spun că s-a acționat la timp și bine. Mentalitatea oamenilor diferă însă. În România, am văzut că se întâmplă mai des ca oamenii să își întrerupă izolarea și se întâlnesc în continuare cu alți oameni, ceea ce în Germania este foarte rar”, a mai spus câștigătorul BigBrother.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Trump acuză imigranții străini că își fac o armată secretă. „Nu îi vom lăsa să ne ia țara”

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, a făcut joi declarații controversate. Acesta a susținut că…

5 ore ago

APIA a început să facă plățile! Crescătorii de animale primesc 322 de milioane de lei

Crescătorii de porci și păsări vor primi un sprijin financiar de peste 322 de milioane…

7 ore ago

Prețurile carburanților rămân constante! Cât plătesc românii pentru benzină și motorină

Prețurile carburanților au rămas constante în ultimele două zile.  Românii plătesc același preț pentru un…

9 ore ago

Noi creșteri salariale pentru bugetari în 2024! Câți bani primesc în plus

Guvernul oferă posibilitatea unor bugetari să-și mărească salariul de bază cu peste 50%. Alți bugetari…

11 ore ago

Cod galben de vreme rea! ANM anunță ce zone sunt afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vreme rea pentru mai multe…

14 ore ago

Pensiile pot fi înghețate! Avertismentul analiștilor

România se confruntă cu un avertisment serios din partea Comisiei Europene. Țara este în pericol…

24 de ore ago

This website uses cookies.