International

SUA avertizează Israelul: evacuarea zonei de nord din Gaza în 24 de ore nu este „rezonabilă”

Comentariile a fost făcut, vineri, de John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, SUA.

„Înțelegem ce încearcă (israelienii) să facă: să mute civilii din calea pericolului și să le dea un avertisment corect. Este o sarcină dificilă. Este vorba de un milion de oameni și de un mediu foarte urban, dens. Acolo e deja o zonă de luptă. Așa că nu cred că subestimează nimeni provocarea pe care o presupune această evacuare”, a declarat Kirby pentru CNN.

Sursa citată notează că oficialul Casei Albe a evitat să critice în mod direct Israelul pentru ordinul de evacuare.

„SUA nu doresc să vadă niciun civil rănit. Evident, cu cât oamenii au mai mult timp la dispoziție, cu atât mai bine, dar aș lăsa IDF (forțele armate israeliene) să vorbească despre ordinele pe care le dau în cadrul operațiunilor pe care le desfășoară și le planifică”, a adăugat el.

Kirby a mai spus că SUA continuă discuțiile cu oficialii israelieni și egipteni pentru deschiderea punctului de trecere în Egipt de la Rafah, care momentan rămâne închis.

Organizația Națiunilor Unite a comunicat, la rândul său, că operațiunea de evacuare în masă este „imposibilă” fără consecințe umanitare majore.

Pe rețelele sociale circulau, vineri, imagini în care se văd oameni din Gaza City încercând să se îndrepte spre zona din sudul fâșiei, după avertismentul de evacuare în masă, în decurs de 24 de ore, lansat de armata israeliană, potrivit Antena3.

În alte imagini, localnicii încearcă să elibereze o persoană blocată de bombardamente sub un bloc de beton.

Clipurile filmate în enclavă dezvăluie, totodată, amploarea efectelor produse de bombardamentele intense, lansate de Israel în ultimele șase zile, ca răspuns la atacul Hamas de sâmbăta trecută, soldat cu peste 1.200 de morți.

Sorina Benga

Life Experimentalist. Cu aspirații înalte, tânără jurnalist în devenire.

Recent Posts

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o oră ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

3 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

4 ore ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

5 ore ago

Se încarcă cardurile de energie! Până când sunt disponibili banii

Se va acorda asistență persoanelor vulnerabile pentru a compensa costurile energetice, finanțată parțial din surse…

6 ore ago

This website uses cookies.