Categories: Lifestyle

Submarin nuclear american, coliziune șocantă în timpul misiunii. Care au fost urmările incidentului

Marina americană a luat măsuri după ce un echipaj al unui submarin nuclear, USS Connecticut, a lovit recent un munte subacvatic, relatează BBC.

USS Connecticut a avut accidentul luna trecută și a fost forțat să iasă la suprafață timp de o săptămână și să navigheze spre teritoriul american Guam. În urma anchetei, oficialii marinei au ajuns la concluzia că membrii echipajului ar fi putut preveni coliziunea.

Comandantul Cameron Aljilani și alte două persoane au fost demiși după o anchetă privind incidentul din Marea Chinei de Sud.

Săptămâna trecută, marina a declarat că submarinul a lovit un munte submarin necunoscut în timp ce patrula în imersie. Cincisprezece marinari au suferit răni minore. În prezent, submarinul este verificat pentru a se stabili ce fel de avarii a suferit, în Guam, înainte de a se întoarce la Washington pentru reparații.

Incidentul a avut loc pe fondul creșterii tensiunilor în regiune. China revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, dar țările din jur și SUA nu sunt de acord.

Fost căpitan britanic de submarin, șocat de coliziune

Incidentul a avut loc la doar câteva săptămâni după ce SUA, Marea Britanie și Australia au convenit asupra unui pact istoric de securitate privind tehnologia submarinelor, considerat pe scară largă ca un efort de a contracara puterea Chinei.

Descoperirea submarinului, în urma accidentului, a provocat furia oficialilor de la Beijing, care au întrebat ce căuta nava în regiune și s-au declarat îngrijorați de posibile scurgeri nucleare.

La o conferință de presă de vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că SUA trebuie să dea o explicație completă a incidentului și să înceteze provocările, a relatat BBC.

Oficialii marinei americane nu au explicat încă modul în care nava a lovit muntele submarin.

Ryan Ramsey, un fost căpitan de submarin al Marinei Regale britanice, s-a declarat șocat de această coliziune, relativ rară.

„USS Connecticut este un submarin foarte modern – așa că este oarecum surprinzător”, a declarat el pentru BBC. „Dar dacă te relaxezi în orice moment, atunci lucrurile se pot întâmpla”.

 

Konecsnik Emil

Recent Posts

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

o oră ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

4 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

5 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.