Performanță de excepție pentru doi dintre absolvenții Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, admiși la academii de prestigiu din Statele Unite.
Unul dintre ei va studia chiar la West Point, celebra academie de profil de peste Ocean, care acceptă anual doar 16 studenți străini.
Alin Curcă este unul dintre cei 16 studenți din întreaga lume acceptați anul acesta la West Point, academia militară cu cele mai dure condiții de selecție din Statele Unite. Timp de nouă luni a trecut printr-un proces amplu de examinare, pe care l-a trecut cu brio.
Alin Curcă: ”A trebuit să învăț engleză la un nivel foarte ridicat, să am o condiție fizică foarte bună, dar, totodată, să am media generală foarte mare, să mă încadrez în primii 10% din anul meu de studio”.
Peste câteva zile, el va ajunge la academia aflată în apropierea orașului New York. Acolo urmează șase săptămâni de pregătire intensă și fără contact cu cei de acasă. Toate acestea, pentru a deveni un oficial cadet.
Alin Curcă: ”Mereu mi-au plăcut provocările, de asta am dat și la liceul militar, iar mereu am căutat ce este mai greu, pentru că am considerat că greutățile te dezvoltă. Academia creează lideri”.
Și Alexia Usuțu a reușit să câștige unul dintre cele 16 locuri puse la bătaie de Academia Forțelor Aeriene din Colorado.
Alexia Ursuțu: ”Competiția a fost una într-adevăr strânsă și ceea ce ne-a departajat unii de ceilalți cred că au fost mici detalii care i-au impresionat pe examinatori”.
Pentru a fi acceptați, cei doi tineri au dat examene la limba engleză și matematică, au susținut probe sportive și interviuri pe bandă rulantă. Costurile de școlarizare sunt integral acoperite de armata americană.
Academia Militară „West Point” (United States Military Academy at West Point), cunoscută, de asemenea, ca USMA, West Point, este o instituție de educație militară de patru ani servind ca o academie federală, ce se găsește în localitatea West Point, statul american New York.
Fondată în 1802, USMA este cea mai veche instituție militară dintre cele cinci academii militare ale Statelor Unite. Garnizoana militară de la West Point a fost ocupată în 1778 jucând un rol cheie în Războiul revoluționar. Academia este localizată pe zona colinară din apropierea fluviului Hudson, la circa 80 de km nord de New York City.
Întreg campusul universitar este înregistrat la National Historic Landmark, fiind sediu a diferite locuri, clădiri și monumente istorice. Majoritatea clădirilor din campus sunt construite în stil neo-gotic utilizând preponderent granit, de culori predominant gri și negru.
Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…
Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…
Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…
Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…
Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în special pensionarii…
MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…
This website uses cookies.