Categories: Lifestyle

Theo Rose de la „Bravo, ai stil!”, mai îndrăgostită ca niciodată. Iubitul său este nepotul unei celebrități din România

Theo Rose de la „Bravo, ai stil!”, mai îndrăgostită ca niciodată. Iubitul său este nepotul unei celebrități din România.

Theo Rose, pe numele real Theodora Maria Diacon, este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, la cei 23 de ani ai săi. Imaginea sa este una dintre cele mai curate din showbiz-ul românesc. Pe lângă faptul că are o voce minunată, o ușurință de exprimare și un trecut fără „pete”, Theo Rose are o relație de trei ani de zile. Artista a povestit pentru VIVA câteva dintre secretele relației sale cu iubitul ei, Alex.

„Îmi place foarte tare că e protector. Nu e nevoie să fie fizic cu mine ca să mă simt protejată. Dă un telefon şi cineva are grijă să fiu în siguranță oriunde aş merge. Pe lângă asta, e descurcăreț. Pentru el nu există situație fără rezolvare, ceea ce, de multe ori, mă salvează.

Eu mai am momente de blocaj, când efectiv rămân fără resursele pentru a găsi o rezolvare, şi atunci intervine el, salvându-mi viața. E şi foarte inteligent. Are cunoştințe din aproape orice domeniu şi e foarte curios să afle tot mai mult. De frumusețe nu mai zic… E superb!

Defectele lui ar fi următoarele: e dezordonat, iar asta mă scoate din sărite de cele mai multe ori. Se enervează foarte rar, dar, atunci când o face, îşi revine foarte greu, şi asta mă agită teribil în acele situații. Şi aici se cam termină lista cu defectele lui Alex”, a dezvăluit artista.

Theo Rose: Părinții mei nu s-au întâlnit încă cu Nea Mărin

Concurenta emisiunii „Bravo, ai stil celebrities!” a dezvăluit că iubitul său Alex este nimeni altul, decât nepotul lui Nea Mărin. Theo Rose nu are o relație armonioasă doar cu iubitul său, ci și cu familia acestuia.

„Părinții lui Alex sunt minunați. Mă iubesc extrem de mult, şi eu pe ei, de asemenea. Au înțeles perfect faptul că sunt omul scenei şi că profesia mea presupune multă alergătură şi agitație, şi îl încurajează pe Alex să mă susțină şi să mă protejeze. Se înțeleg foarte bine şi cu părinții mei. Sunt foarte norocoasă să îi am.

Cât despre Nea Marin, e o bucurie de om. Prezența lui îmi aminteşte foarte bine de tatăl meu. Seamănă foarte mult şi mă simt ca acasă în preajma lui. E un om vesel şi foarte activ, iar întâlnirile cu el sunt memorabile. Când ne-am văzut pentru prima dată, mi-a apreciat vocea. Am fost foarte emoționată.

Încă nu au avut ocazia să se întâlnească Nea Marin şi părinții mei, dar au plănuit să meargă într-un weekend la casa noastră de la țară. El şi tatăl meu cred că vor face spectacol. Mi-aş dori să fiu acolo şi să pot filma tot”, a mărturisit cântăreața.

Theo Rose este considerată un adevărat fenomen pe piața muzicală, reușind să cucerească și Youtube-ul. Cu toate că nu cântă manele de obicei, colaborările cu Jean de la Craiova, Florin Salam sau Bogdan de la Ploiești au propulsat-o pe locul 1 în trending, devenind una dintre cele mai apreciate vedete și din competiția „Bravo ai stil! Celebrities”.

 

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

5 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

7 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

9 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

17 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

18 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

20 de ore ago

Parteneri

This website uses cookies.