International

Țigările vor ajunge să coste 12 euro pachetul! Măsura se va aplica de anul viitor

pachet de țigări; sursă foto playtech.ro
Sursă foto: playtech.ro

Pentru că nu îl pot interzice, autoritățile i-au măsuri tot mai dure pentru a descuraja fumatul. Cea mai la îndemână, creșterea accelerată a prețurilor.

„Lovește portofelul!” – aceasta este strategia guvernului francez pentru reducerea fumatului în Hexagon. Astfel, executivul de la Paris ia în considerare creșterea prețului unui pachet de țigări la 12 euro din 2024, cea ce reprezintă o majorare directă de 1 euro. Iar, obiectivul este să se ajungă la 13 euro până în 2027.

„Specialiștii în sănătate publică sunt foarte clari. Trebuie să mergi dincolo de câțiva cenți pentru a avea un impact asupra consumului”, se arată în comunicatul guvernului citat de publicația Le Point.
Ministerul francez al Sănătății este pregătit să pună în aplicare acest proiect. Numai că inițiativa nu este pe placul tuturor, mai multe oficiali fiind îngrijorați de riscul „ca o astfel de creștere să fie percepută ca sfârșitul ultimei plăceri pentru clasele muncitoare”.

O problemă de sănătate, dar și de echilibru bugetar

Susținătorii scumpirii afirmă că guvernul are tot dreptul să majoreze prețurile la produsele din tutun, deoarece este o chestiune de sănătate publică, dar și de echilibru bugetar. Tutunul costă sistemul de asigurări de sănătate între 20 și 26 de miliarde de euro pe an și, conform statisticilor oficiale, ucide peste 66 000 de francezi în fiecare an.

În luna mai, guvernul de la Paris a dat deja undă verde unei creșteri de preț, unele pachete de tutun costând acum până la 11 euro, dar dorește acum să indexeze prețul în funcție de inflație.

Și în România sunt prevăzute majorări

Pentru a acoperi gaura bugetară, Guvernul Ciolacu are în vedere majorarea accizei la produsele din tutun. Prima majorare, conform calendarului de majorare a accizelor pentru toate produsele din tutun și cu nicotină, agreat cu Executivul pentru perioada 2022-2026, a avut loc în august 2022, iar a doua la 1 aprilie 2023. Într-un singur an, acciza a crescut cu 11% – 62 de lei, de la 565 la 626 lei.
O nouă creștere ar fi a treia într-un singur an! Din experiențele anterioare, când calendarele succesive, instituite înainte de aderarea la UE (începând cu anul 2002), nu au fost respectate, contrabanda a crescut abrupt, piața legală a scăzut, iar bugetul a fost prejudiciat. Vârfurile s-au înregistrat în 2006, 2010, 2014.

Ca urmare, companiile atrag atenția că nerespectarea calendarului de majorare a accizelor, asumat de coaliția de guvernare în 2022, va duce la creșterea pieței negre, punând în pericol investițiile în derulare, contribuțiile la buget și, nu în ultimul rând, aderarea României la Schengen.

„Reprezentăm companii care investesc sute de milioane de euro în România, produc în cea mai mare parte pentru export, angajează mii de români și plătesc miliarde de euro taxe în fiecare an în această țară. Și ne dorim să continuăm să fim toate aceste lucruri. Dar pentru a reuși avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă, nu de schimbări făcute peste noapte care vor afecta atât cei 5 milioane de consumatori români, cât și încrederea mediului de afaceri”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT.