Categories: Lifestyle

Tragedie într-un sat din județul Constanța. Oamenii au fost șocați de cele întâmplate

Conform oamenilor legii, luni, 13 decembrie, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine, relatează ziuaconstanta.ro.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân. Inițial se vorbise despre o haită de câini.

La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului. Copilul a fost declarat decedat după zeci de minute de resuscitare, iar, la aflarea veștii, mama s-a prăbușit la pământ, plină de durere.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

Se cercetează împrejurările acestui eveniment nefericit

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit.

Primarul din satul Cotu Văii din Constanța, unde a avut loc tragedia, a declarat pentru ziuaconstanta.ro faptul că minorul se întorcea de la școală. Familia din care face parte  copilul s-a mutat de mai puțin de un an și jumătate în comună.

 „Acum am ajuns, eu veneam dinspre Constanța. Eram în dreptul localității 23 august când am fost anunțat că un copil a fost mușcat de câine. Copilul este resuscitat în salvare. Unii spun că copilul a fost mușcat în stradă, alții în curte. Poliția face cercetările de rigoare. Copilul face parte dintr-o familie care s-a mutat de puțin timp în comună. Aproximativ un an, un an și jumătate. În zona asta locuiesc mai puțini copii. Copilul mușcat de câine are 6 ani și venea de la școală, din ce știu eu acum. Fratele lui mai mic spune că a fost mușcat în curte. Acum nu știm exact”,  a declarat pentru sursa citată primarul localității Cotiu Văii, din județul Constanța.

 

Konecsnik Emil

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

o zi ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

o zi ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.