Categories: Lifestyle

Tudor Ciuhodaru trage semnalul de alarma: Multi au facut aceasta BOALA dupa ce au baut bere la cutie

Tudor Ciuhodaru trage semnalul de alarma. Multi oameni pot face aceasta boala dupa ce au consumat bauturi din doze depozitate necorespunzator. Mare atentie la leptospiroza!

”Orice doză poate fi letală. Mulți pacienți au făcut această boală după ce au băut bere la cutie. Mare atenție la leptospiroză. Oricine poate face această boală după consumul de băuturi (bere, suc) din doze depozitate necorespunzător (contaminate de șobolani).

10 lucruri de știut despre leptospiroză:

1. Este o boală infecţioasă acută, transmisă de la animale la om, ce poate fi fatală. Spitalizarea este obligatorie. Receptivitatea este generală dar bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi.

2. Incidenţa este în creştere. Se raportau 2,5 la 100000 de locuitori.

3. Sunt tot mai multe cazuri recreaţionale- datorate înotului sau mersului desculţ în ape poluate cu leptospire, sporturilor nautice, călătoriilor în ţări tropicale. NU e de neglijat nici contactul cu animalele de casă. Boala rămâne cu un pronunţat caracter profesional, la cei ce lucrează cu animale sau în mediu mlăştinos.

4. Are răspândire universală. Vârfurile se înregistrează în perioada vară-toamnă.

5. Rezervorul natural de infecţie e constituit din cele peste 150 de specii de animale sălbatice şi domestice ce pot fi afectate. Cel mai important este reprezentat de rozătoare (şobolani şi şoareci) dar şi câinii, păsările și peştii pot fi rezervor pentru leptospiroză. Omul bolnav poate transmite boala prin urină, rar transplacentar, pe durata bolii.

6. Bacteriile pot rezista ani în pământul umed şi apa călduţă şi stagnantă dar nu rezistă la uscăciune. Sunt distruse în câteva secunde la 60 de grade C, în mediul acid, în apa clorinată şi de UV.

7. Transmiterea la om se face cel mai frecvent prin contactul pielii lezate sau a mucoaselor intacte cu solul sau apa contaminată cu urina animalelor bolnave sau infectate. Altă cale de transmitere este cea digestivă prin ingestie de alimente sau apă contaminate. Transmiterea mamă-făt e posibilă dar rară.

8. Debutul este brusc – pseudogripal- cu frison, febră, cefalee, mialgii- după o perioadă de incubaţie de 2-20 de zile.

9. Evoluează în 2 faze: septicemică şi organică, separate printr-o perioadă de 1-3 zile de ameliorare. Faza septicemică se poate confunda cu o viroză (febră, cefalee, mialgii, congestie conjunctivală, fotofobie, facies congestiv, erupţii cutanate de tip rujeoliform) sau cu o hepatită la debut (lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături însoţite sau nu de icter). În faza organică reapare febra şi se instalează simptomatologia legată de afectarea meningeană, hepatică, renală. Leptospiroza severă (sindromul Weil) ictero-hemoragică evulează spre insuficienţă hepato-renală cu mortalitate crescută.

10. Spitalizarea şi izolarea sunt obligatorii. Tratamentul se bazează pe administrarea de antibiotice. Formele severe necesită măsuri de terapie intensivă mergând până la hemodializa.

NU amânaţi consultul medical. Atenţie:

1. Oricine poate face boala.

2. Nu vă expuneţi inutil la risc. Evitaţi înotul şi sporturile nautice sau mersul desculţ în zone cu ape poluate de dejecţiile animalelor.

3. Purtaţi echipamente de protecţie, cizme de cauciuc şi mănuşi, atunci când mergeţi în zone de risc.

4. Leziunile cutanate trebuie tratate şi pansate cu materiale impermeabile.

5. Spălaţi corect mâinile după contactul cu animale.

6. Apele poluate vor fi dezinfectate prin clorinare.

7. Apa de băut suspectă a fi contaminată se va consuma doar fiartă

8. Dezinfecţia ustensilelor se poate face cu soluţie de 2% hidroxid de sodiu.

9. NU amânaţi consultul medical atunci când observaţi apariţia unor simptome după ce aţi venit în contact cu apa, solul sau alimentele cu potenţial crescut de contaminare.

10. Spitalizarea şi izolarea sunt obligatorii”, a scris Tudor Ciuhodaru, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

18 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

20 de ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

22 de ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o zi ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

o zi ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

This website uses cookies.