Categories: Lifestyle

Un rus a obţinut „viza de aur”, fără să se afle pe teritoriul grecesc. Cum a făcut asta?

În plină pandemie de coronavirus, au fost eliberate 403 „vize de aur” străinilor care au investit cel puțin 250.000 de euro pe piaţa imobiliară greacă. Printre aceştia s-a aflat şi Alex din Rusia, care a cumpărat și a renovat trei apartamente în centrul Atenei.

Datorită acestei incvestiții, el a reușit să obțină, de fapt, un permis grecesc de ședere (pe baza căruia el și familia lui pot călători în toată lumea) fără să fi pus măcar piciorul în Grecia, doar şi-a dat amprentele digitale pentru eliberarea vizei.

Un rus a obţinut „viza de aur”. Cum a făcut asta?

Primul pas a fost să contacteze agenția imobiliară rusească Tranio, care oferă asistență juridică pentru achiziții de bunuri imobiliare pe diferite piețe externe, inclusiv Grecia. Al doilea pas a fost să aleagă exact ce să cumpere. Apoi, după ce a chibzuit îndelung, a ales să achiziționeze trei apartamente într-o clădire cu 7 etaje, cu grădină, în apropiere de Muzeul Național de Arheologie, în centrul Atenei.

Suma totală pe care a plătit-o a fost de 270.000 de euro, ceea ce i-a deschis calea pentru a obţine „viza de aur”.
Ceea ce este impresionant din întreaga afacere este că Alex a ales cele trei apartamente, fără nici măcar să viziteze Grecia, întreaga procedură realizându-se de la distanță, de la „turul virtual” al imobilelor până la finalizarea renovării acestora.

Cetățeanul rus are ocazia să călătorească în jurul lumii

Iar acum, cetățeanul rus are ocazia nu numai să exploateze comercial aceste apartamente, ci și să călătorească în jurul lumii, având în buzunar un pașaport grecesc, unul dintre cele mai puternice de pe planetă, având în vedere că este un paşaport UE.

De notat că din 2014 până în 2020, prin programul „vizelor de aur”, au fost eliberate 8.011 permise de ședere, ceea ce se traduce prin venituri de cel puțin 2 miliarde de euro pentru piața imobiliară din Grecia.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

4 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

12 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

13 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

15 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

18 ore ago

This website uses cookies.