Lifestyle

Urare virală într-un moment de cumpănă. Ce a transmis Regina Elisabeta a II-a

Urare virală! Într-o rară apariție televizată, Regina Elisabeta a II-a a ținut un discurs pentru britanci, dar suverana nu a uitat de locuitori din Commonwealth, care se confruntă cu pandemia de COVID-19. În aceste momente de cumpănă, Regina a lăudat „disciplina, hotărârea și grija pentru ceilalți a britanicilor”.

Urare virală într-un moment de cumpănă. Redăm integral discursul istoric al Reginei Elisabeta a II-a, în contextul pandemiei mondiale generate de Covid-19

„Mă adresez vouă în timpul a ceea ce ştiu că este o perioadă tot mai dificilă, o perioadă de afectare a vieţii ţării noastre, o perioadă care a adus durere unora, dificultăţi financiare multora şi schimbări enorme ale vieţii cotidiene pentru noi toţi.

Doresc să mulţumesc tuturor din prima linie a sistemului naţional de sănătate, ca şi celor au grijă şi celor care îşi indeplinesc rolurile esenţiale, care îşi duc la îndeplinire activităţile zilnice în afara locuinţelor, pentru a ne ajuta pe noi toţi. Sunt sigură că naţiunea mi se va alătura în a vă asigura că tot ceea ce faceţi este apreciat şi fiecare oră din munca grea a voastră ne aduce mai aproape de revenirea la timpuri mai normale. Doresc, totodată, să vă mulţumesc celor care rămâneţi în case, ajutând astfel la protejarea celor vulnerabili şi cruţând multe familii de durerea resimţită de cei care au pierdut persoane iubite.

Împreună luptăm împotriva acestei maladii şi vreau să vă asigur că dacă vom rămâne uniţi şi fermi o vom învinge. Sper ca în anii care vor urma, fiecare să se mândrească cu modul în care a reacţionat la această provocare, iar cei care vor veni după noi vor spune ca britanicii din această generaţie au fost tot atât de puternici precum toţi, că atribute precum autodisciplina, de determinare şi sentimentul de camaraderie caracterizează încă această ţară.

Mândria de a fi ceea ce suntem nu este parte a trecutului nostru, defineşte prezentul nostru şi viitorul nostru. Momentul în care Regatul Unit a aplaudat la unison lucrătorii săi esenţiali va fi amintit ca o expresie a spiritului nostru naţional şi simbolul său va fi curcubeul desenat de copii.

În tot Commonwealth-ul şi în toată lumea am fost martorii unor întâmplări privind modul în care oamenii s-au unit pentru a-i ajuta pe alţii, fie prin livrarea de alimente sau medicamente, fie prin verificarea vecinilor sau prin transformarea anumitor afaceri pentru a contribui la eforturile de ajutorare.

Cei aflaţi în autoizolare descoperă acum că această perioadă este o oportunitate de a se linişti, a se opri şi reflecta prin rugăciune sau meditaţie. Îmi aduc aminte de primul discurs radiodifuzat pe care l-am rostit, în 1940, ajutată de sora mea. Noi, ca şi copii, ne-am adresat de aici, de la Windsor, copiilor care erau evacuaţi din locuinţele lor şi trimişi departe, pentru siguranţa lor.

Astăzi, încă o dată, mulţi vor resimţi o senzaţie dureroasă de separare de cei dragi lor. Dar şi acum, ca şi atunci, ştim în adâncul sufletelor noastre că asta este ce trebuie făcut. Deşi ne-am mai confruntat şi înainte cu provocări, aceasta este diferită. De data asta suntem alături de toate naţiunile lumii într-o întreprindere comună. Folosindu-ne de avansurile enorme ale ştiinţei şi de instinctul nostru de a tămădui, vom reuşi, iar acest succes va aparţine fiecăruia dintre noi. Ar trebui să ne consolăm ştiind că deşi mai avem multe de îndurat, zilele mai bune se vor întoarce. Vom fi din nou cu prietenii noştri, vom fi cu familiile noaste din nou, ne vom întâlni din nou. Dar acum adresez mulţumirile mele şi cele mai calde urări de bine vouă tuturor”, potrivit RRA.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

2 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

2 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

3 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.