Categories: Lifestyle

Urmărire ca în filme, cu focuri de armă. Ce s-a întâmplat

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii bucureşteni au tras mai multe focuri de avertisment, în încercarea de a prinde un şofer care nu oprise la semnalele agenţilor rutieri, scrie Agerpres.

„La data de 22.08.2021, în jurul orei 2,00, poliţişti din cadrul Secţiei 19, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducătorul acestuia a refuzat să oprească şi a continuat deplasarea în viteză. S-a trecut la urmărirea maşinii, fiind solicitat sprijin poliţiştilor aflaţi în teren, pentru a-l opri”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, autoturismul a fost urmărit pe mai multe străzi, iar la un moment dat a lovit uşor un taxi aflat în mişcare.

„A fost somat verbal, în mai multe rânduri, prin sistemul acustic şi ulterior s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, dar şi asupra autoturismului urmărit”, a precizat Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au reuşit, totuși, blocarea maşinii la ieşirea din Bucureşti, pe un teren viran, iar bărbatul de la volan a fost imobilizat. Ulterior, el a fost identificat şi s-a constatat că nu posedă permis de conducere.

Bărbatul reținut a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, așa că a fost condus la INML pentru prelevarea de probe biologice.

În timpul urmăririi nicio persoană nu a fost rănită. În acest caz cercetările au fost continuate de Secţia 19 Poliţie, se mai menţionează în comunicatul DGPMB.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Guvernul întărește restricțiile! Sălile de jocuri de noroc interzise în localitățile mici

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a discutat despre relocarea sălilor de jocuri de noroc din localitățile…

3 ore ago

Statul oferă un ajutor de 2,25 miliarde de lei! Înscrierile încep curând

Un ajutor de 2,25 de miliarde de lei va fi disponibil pentru români, echivalentul a…

5 ore ago

Finanțare de până la 1,5 milioane de euro pentru fermieri! Cererile se depun până la finalul lunii

O veste bună pentru fermieri: aceștia vor beneficia de finanțare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor…

7 ore ago

Se dau câte 20.000 de lei! Cine primește banii

Programul "Casa Verde Fotovoltaice" a fost relansat, oferind românilor ocazia să obțină 20.000 de lei…

9 ore ago

De ce sărbătorim Ziua Muncii pe 1 mai? Originile nu sunt în comunism

Ziua Muncii, sărbătorită pe 1 mai, este o ocazie specială în multe țări din întreaga…

11 ore ago

Câți bani se dau după recalcularea pensiilor? Formula de calcul

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a discutat despre recalcularea pensiilor și distribuirea taloanelor cu noile valori.…

19 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.