Categories: Economic

USR PLUS vrea corectitudine, transparenţă, eficienţa cheltuirii banului public la Programul „Anghel Saligny”. Au fost depuse amendamente

Parlamentarii USR PLUS au depus 16 amendamente la Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, arată un comunicat de presă al partidului. Amendamentele au în vedere cu prioritate asigurarea transparenţei procesului de alocare a fondurilor, stabilirea unor mecanisme corecte şi eficiente de finanţare a proiectelor conform nevoilor locale reale precum şi respectarea unor standarde de calitate a lucrărilor, astfel încât banii publici să nu fie risipiţi.

 „USR PLUS susţine dezvoltarea României. Vrem ca fiecare leu cheltuit din banul public să aducă o schimbare în bine reală la nivelul comunităţilor locale, nu să-i îmbogăţească pe baronii locali şi firmele care, de obicei, căpuşează bugetul de stat sau pe cele locale. Vrem să ne asigurăm că Anghel Saligny este un program pentru dezvoltarea reală a ţării, nu încă un PNDL cu un alt nume. Vrem ca toate criteriile generale să fie cuprinse în lege şi nu în norme, pentru a reduce riscul unor abuzuri, reglementarea lor la acest nivel, atrăgând pe lângă răspunderea administrativă, disciplinară, şi eventuala răspundere civilă şi sau penală, după caz”, a afirmat liderul senatorilor USR PLUS, Radu Mihail, conform sursei citate.

USR PLUS nu vrea alocarea banilor prin ordin de ministru

USR PLUS mai subliniază faptul că nu poate trece cu vederea că modalitatea de atribuire propusă prin OUG, respectiv listă aprobată prin ordin de ministru. Acest lucru creează cel puţin o similaritate cu PNDL 1 şi 2, respectiv CNI, şi că există un risc real ca selectarea beneficiarilor să fie făcută exclusiv pe baza dorinţei ministrului în funcţie, atâta timp cât finanţarea nu acoperă în totalitate nevoia/cererea.

De asemenea, pentru a creşte transparenţa evaluării, de o manieră similară cu evaluările care se fac pentru finanţările asigurate din Programe operaţionale, propunem publicarea punctajelor obţinute. Informaţiile cerute a fi publicate prin amendamente vor permite monitorizarea eficienţei modului în care s-au cheltuit banii publici, conchide sursa menţionată.

 

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.