Veste bună pentru români. La această oră începe Programul Rabla Clasic pentru anul 2020, desfăşurat prin intermediul Administraţiei Fondului de Mediu.
Ediţia de anul acesta are un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Totodată se estimează că vor fi 60.000 de beneficiari, cel mai mare număr din ultimii 15 ani. Având în vedere situaţia de criză provocată de coronavirus, ministrul Mediului a solicitat Administraţiei Fondului de Mediu să modifice procedurile programului, astfel încât prezenţa fizică a beneficiarului la sediul dealer-ului să nu mai fie necesară.
Suma totală de care poate beneficia un client înscris în Programul ‘Rabla Clasic’ poate ajunge la 10 mii de lei. Astfel, prima de casare rămâne la valoarea de 6.500 de lei, iar ei i se pot adăuga alte două eco-bonusuri, în funcție de mașina nouă achiziționată. Primul eco-bonus are o valoare de o mie de lei şi este dat pentru autoturismele cu emisii reduse de CO2 sau pentru cele cu consum de GPL.
Cel de-al doilea eco-bonus, de 2.500 de lei, este oferit pentru mașinile hibrid clasic, adică cele care nu se încarcă la priză. Toate aceste trei tipuri de finanțări pot fi cumulate, iar detaliile tehnice pot fi găsite pe siteul Administrației Fondului de Mediu sau la orice dealer care este partener. Față de programul ‘Rabla’ de anul trecut acum pot fi achiziționate și motociclete.
„Prima de casare este de 3.500 de lei şi se oferă pentru casarea unui autovehicul uzat în schimbul achiziţionării unei motociclete, care nu generează mai mult de 125 de grame de CO2/km. Mecanismul este acelaşi ca şi la autovehicule”, a declarat Andrei Iorgulescu, director în cadrul AFM, pentru RRA.
Partea a doua a programului, în speță ‘Rabla Plus’ pentru autoturisme hibrid plugin sau electrice va fi lansată tot în această primăvară și are, de asemenea, noutăți.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.