Categories: Lifestyle

Veste uluitoare despre CIOCOLATĂ. Pe lângă gustul desăvârșit, poate aduce nenumărate beneficii pentru sănătate!

Veste uluitoare despre CIOCOLATĂ. Pe lângă gustul desăvârșit, poate aduce nenumărate beneficii pentru sănătate! Un studiu relevă că cel mai îndrăgit desert te face mai deștept!

Oamenii de știință au făcut numeroase cercetări și au descoperit lucruri uimitoare. Potrivit experților de la National Institute of Aging de la Universitatea John Hopkins, ciocolata, precum și cafeaua, ar susţine performanţele cognitive. Consumul de ciocolată protejează neuronii de posibile boli, precum Alzheimer sau Parkinson. Anumiţi compuşi din ciocolată şi cafea ar putea avea chiar efect anticancerigen, prevenind tumorile cerebrale.

Unul dintre efectele consumului de ciocolată neagră (cu 2 ore înainte de masă) este și reducerea apetitului, printr-o diminuare a totalului caloric consumat.

Psihologul Merrill Elias declara în Washington Post, în 2016, că a inițiat un studiu despre abilitățile cognitive a peste 1.000 de persoane din statul New York, în anul 1970. Inițial, Elias a analizat relația dintre presiunea sângelui și performanța creierului.

Veste uluitoare despre CIOCOLATĂ. Pe lângă gustul desăvârșit, poate aduce nenumărate beneficii pentru sănătate!

Concluziile studiului au stabilit faptul că ciocolata se află într-o strânsă legătură cu funcţia superioară a creierului uman. Printre beneficiile consumului de ciocolată se numără amintirea sarcinilor zilnice, a listei de cumpărături sau posibilitatea să faceți mai multe lucruri în același timp.

Un alt studiu a descoperit că ciocolata conţine methylxantine. Aceasta este un compus vegetal care întăreşte mai multe funcţii ale organismului. Printre aceste funcții se regăsește şi capacitatea de concentrare.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.