Categories: Lifestyle

Veste uriașă în plină pandemie! Decizie pentru o viață sănătoasă

Munții Baiului reprezintă o poartă de evadare în mijlocul naturii, apreciată și vizitată de foarte mulți turiști, care aleg să se bucure de farmecul și peisajul natural însă foarte mulți nu constientizează că muntele trebuie protejat.

Asociația Alpin Club Pro-Mont București organizează activități de igienizare în zonele montate iar în acest an a ales Pârtia Clăbucet din Predeal și traseele din această zonă turistică.

Decizie pentru o viață sănătoasă

Activitatea de igenizare va avea loc în data de sâmbătă 24 Aprilie 2021 la baza pârtiei Clăbucet. Alegerea acestor trasee în vederea igienizării, nu este aleatorie, motivația principală fiind contribuția noastră la obținerea acestei cărți de vizită pentru turiștii din întreaga lume.

Igienizarea zonelor montane reprezintă o componentă esențială a vieții cotidiene actuale. Oamenii au
dreptul la o viață sănătoasă, în armonie cu natura.

“Munte Verde și Curat”

Activitatea de igienizare se va face în cadrul proiectului “Munte Verde și Curat” și este susținut de către Fundația pentru Tineret a Municipiului Bucureși, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Predeal, Salvamont Predeal cât și de elevii din școlile și liceele din Predeal.

Educația turiștilor pentru a trăi într-un spirit verde

Prin acest proiect Asociația Alpin Club Pro-Mont București dorește promovarea unei atitudini de respect față de mediul înconjurator, sensibilizarea turistilor pentru a proteja ecosistemele, dezvoltarea spiritului ecologic,  cercetarea, studierea, exploatarea și apărarea mediului înconjurător.

Asociația  crede că va reuși să educe turiștii să trăiască într-un spirit verde și cu dorința de a proteja natura, fiind un partener viabil pentru autoritățile publice, instutițiile de învățământ, custozi și administrator ai ariilor naturale protejate.

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

18 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

20 de ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

22 de ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o zi ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

o zi ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Domnia lui Cuza Vodă

This website uses cookies.