Categories: Lifestyle

Video. Concert inedit la Târgu Mureş, de 1 Decembrie. Premieră în România, compoziţiile lui Theodor Rogalski

Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, Orchestra Naţională „Jidvei” şi Ansamblul Artistic „Jidvei” au susţinut, miercuri, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, un spectacol inedit de Ziua Naţională, intitulat „Duelul stilurilor”, având genericul „Noi nu ne excludem, demonstrăm!”, informează Agerpres.

„La acest concept lucrăm de şase săptămâni. Am dorit să facem iniţial bătălia stilurilor, după un model care s-a făcut anul trecut la Chişinău, adică muzica folclorică întâlneşte muzica clasică, după modelul ‘Classic meets Jazz’, ‘Classic meets Folk’, ‘Classic meets Rap’ şi aşa mai departe şi m-am bucurat foarte tare. După multe discuţii, problema cea mai mare a fost că pandemia nu ne-a lăsat, fiindcă nu puteam să fim peste 120 de artişti pe scenă. A trebuit să îl reconcepem, aşa că am recurs la un altfel de duel al stilurilor, în sensul că Orchestra Simfonică a susţinut un concert de 45-50 de minute, apoi au intrat în scenă Orchestra şi Ansamblul Artistic ‘Jidvei’, dirijate de domnul Stelian Stoica”, a declarat, pentru Agerpres, managerul Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, György Levente, gazda evenimentului.

De asemenea, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş a fost dirijată de maestrul Adrian Morar de la Opera Română din Cluj-Napoca, cel care a conceput un program special de Ziua Naţională, din compoziţii ale lui Ion Scărlătescu, Eugen Doga, Constantin Arvinte, la care şi-a dat concursul şi solistul Operei Române din Cluj-Napoca, Dan Gâdea, la taragot.

Premieră în România, compoziţiile lui Theodor Rogalski

„Marea descoperire a dirijorului Adrian Morar sunt compoziţiile lui Theodor Rogalski, care nu se cântă în România. Sperăm că toată lumea s-a bucurat pentru muzica cultă inspirată din teme folclorice şi pentru muzica folclorică originală, prezentată de Ansamblul Artistic Jidvei”, a subliniat György Levente.

„Duelul stilurilor” a fost organizat de Asociaţia „Graiul Ardelean” din Ungheni, condusă de interpretul de muzică populară Ovidiu Furnea, şi de Consiliul Judeţean Mureş.

„Urez ‘La mulţi ani!’ tuturor românilor. Concertul a fost gândit pentru mureşeni fiindcă merită să vadă şi ceva diferit, cum ar fi un un ‘duel’ între Orchestra Simfonică din Târgu Mureş şi Orchestra Ansamblului Artistic Jidvei. Nu a mai fost niciodată la Târgu Mureş un duel între o orchestră clasică şi una populară. Am participat la un eveniment în Bucureşti unde am văzut un asemenea proiect şi ne-am gândit că ar fi interesant şi la Târgu Mureş”, a declarat Ovidiu Furnea.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

o oră ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

5 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

13 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

14 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.