Categories: Lifestyle

Video. Dezastru pe Autostrada Soarelui. Traficul a fost redirecționat

S-a transmis un nou bilanț al carambolului de vineri dimineața, de pe Autostrada Soarelui. Autoritățile transmit că au fost implicate 52 de mașini în care erau 146 de persoane. Până la această oră, ambulanțele au preluat 22 victime pe care le-au dus la spital.

Foto: Cosmin Nicolae/Facebook

Conform ISU Constanța, au fost patru zone de carambol.

În total au fost implicate 52 de mașini și 146 de persoane.

De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime.

Ulterior, în urma carambolului, au fost preluate 17 victime, între care cinci copii.

La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

Se pare că au existat mai multe tamponări în lanț. Până în acest moment, sunt 17 victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea dar și șefului ISU, Raed Arafat.

„Între km 172 și 183 sunt peste 40 de mașini accidentate în trei puncte. Până acum 17 persoane preluate medical, și o parte transportate la spital. Au fost mobilizate echipe din mai multe județe. La acest moment elicopterul Galați urmează să aterizeze sau este pe drum, oricum a decolat.”, a precizat Raed Arafat, intr-o intervenție la Antena 3.

Pentru a se decongestiona traficul, polițiștii au deviat traficul pe la nodul rutier de la km. 160, oraș Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

Știre inițială: Un accident în lanț a avut loc vineri dimineața de pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia.

 

Konecsnik Emil

Recent Posts

După 14 ani, în septembrie are loc recalcularea pensiilor! Vor beneficia trei milioane de pensionari

Recalcularea pensiilor, o schimbare majoră pentru seniorii din România, se pregătește să intre în vigoare…

3 ore ago

Lupta împotriva „Shrinkflation”. Comercianții , obligați să semnalizeze reducerea cantității produselor

Guvernul a decis să ia măsuri pentru a contracara practica cunoscută sub numele de "shrinkflation".…

4 ore ago

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

5 ore ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

6 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

7 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

8 ore ago

This website uses cookies.