Categories: Lifestyle

Video. Mai multe percheziții și rețineri a membrilor unei bande periculoase. Ce acuzații aduce DIICOT

Procurorii au reţinut, marţi, cinci persoane, suspectate că făceau parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate, care cerea taxă de protecţie dezvoltatorilor imobiliari din Bucureşti.

Cele cinci persoane urmează să fie prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, a anunțat Poliţia Capitalei,

Procurorii DIICOT şi poliţiştii Capitalei au efectuat, marţi, trei percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Prahova, la membrii grupului.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, pe raza municipiului Bucureşti, în vederea comiterii infracţiunii de şantaj (…) în scopul determinării prin constrângere a victimelor, dezvoltatori imobiliari, la plata unor sume de bani pretinse de membrii grupării drept de taxă de protecţie”, se arăta într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Fiecare membru avea un rol bine stabilit

Pe parcursul cercetării penale s-a stabilit că fiecare membru avea un rol bine stabilit, puterea de decizie aparţinându-i liderului grupării, personaj notoriu în mediul infracţional. Liderul direcţiona ceilalţi membri ai grupului la şantierul victimei pentru abordarea acesteia în moduri intimidatoare, precizează sursa citată.

„Totodată, cu ocazia incursiunii, membrii grupului infracţional îi puneau în vedere dezvoltatorului imobiliar să se prezinte la liderul grupării pentru a discuta. În cadrul întâlnirii, acesta, folosind diverse tehnici de presiune şi intimidare, solicita victimei o sumă de bani pentru a-i permite să continue lucrările de construcţie”, precizează procurorii.

Potrivit anchetatorilor, în cazul în care dezvoltatorul imobiliar refuza să se întâlnească cu liderul ori nu accepta taxa de protecţie impusă, membrii grupului infracţional procedau la intensificarea acţiunilor de constrângere prin realizarea de incursiuni la şantierul imobilului şi ameninţarea angajaţilor.

De cele mai multe ori, în urma acţiunilor de constrângere, confruntându-se cu riscul de a nu reuşi să finalizeze edificiul dezvoltat, victima era nevoită să se supună liderului grupării şi să-i dea acestuia „taxa de protecţie” cerută, arată DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 8.000 de lei şi 5.500 de euro.

La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost conduse cinci persoane.

Acţiunea s-a desfăşurat alături de poliţişti ai Serviciului Grupuri Infracţionale Violente din cadrul DGPMB şi a beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

12 minute ago

Leul s-a apreciat față de dolar! Moneda națională câștigă teren și în fața euro

Reprezentanții Băncii Naționale a României au publicat cursul valutar pentru ziua de marți, 7 mai…

o oră ago

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

2 ore ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

3 ore ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

5 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

8 ore ago

This website uses cookies.