Categories: Actual

Video. Nicola Sturgeon,premierul Scoției vrea un referendum pentru independență. Boris Johnson se opune vehement

Şefa executivului scoţian Nicola Sturgeon şi-a reafirmat marţi angajamentul de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei înainte de finalul anului 2023, în pofida opoziţiei ferme din partea Londrei, relatează Daily Mail.

„În condiţiile ieşirii din pandemie, trebuie să urmeze opţiuni care ne vor modela economia şi societatea pentru deceniile care vin”, a declarat șefa Partidului Naţional Scoţian (PNS), prezentându-le deputaţilor scoţieni programul guvernului său pentru anul viitor.

„Dacă va permite COVID-19, obiectivul este de a ţine un referendum privind autodeterminarea în prima jumătate a acestei legislaturi, înainte de finalul lui 2023”, a precizat Sturgeon.

Premierul britanic Boris Johnson se opune ferm organizării unui asemenea referendum, susţinând că o consultare populară de tipul celei organizate deja în 2014 şi marcate de victoria cu 55% din voturi a taberei favorabile rămânerii Scoţiei în interiorul Regatului Unit nu are loc decât o dată în timpul unei generaţii.

Nu vreau s-o văd pe Nicola Sturgeon

Reacția premierului față de Nicola Sturgeon  este cunoscută de mult. În 2019, Boris Johnson le-a spus activiștilor conservatori că vrea s-o excludă pe Nicola Sturgeon de la summit-ul Cop26 privind schimbările climatice. Vorbind la un eveniment din cadrul conferinței Partidului Conservator, premierul a spus:

„Nu mă deranjează să văd unul sau două steaguri ale Scoției, dar vreau să văd steagul Regatului Unit și nu vreau s-o văd pe Nicola Sturgeon nicăieri lângă el”.

Imaginile video ale remarcilor primului ministru au reapărut, acum, în timp ce se susținea că Downing Street încearcă să o elimine pe doamna Sturgeon din summit pentru a o împiedica să o folosească ca reclamă pentru campania sa de independență a Scoției.

Mesaje în spațiul public au sugerat că consilierii premierului au decis să renunțe la rolul pe care ar trebui să-l aibă primul ministru al Scoției, la summitul care va avea loc la Glasgow în noiembrie.

Johnson declarase luna trecută BBC că vrea ca doamna Sturgeon să joace un rol la summit.

„Este o realizare imensă a întregului Regat Unit. Sper foarte mult ca primul ministru, împreună cu toți colegii ei din Marea Britanie, la orice nivel din guvern, să ia cuvântul, să-i îndemne pe toți cei pe care îi reprezintă să facă ceea ce este necesar.”

Potrivit notelor întâlnirii și mesajelor WhatsApp, ajunse în presă, consilierii au încercat să afle cum să împiedice Summitul pentru Schimbările Climatice să devină un îndemn la independența Scoției.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

7 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

8 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

9 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

10 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

11 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.