Categories: Lifestyle

Virgin Galactic a avut problemă de traiectorie. FAA a deschis o anchetă

Semnale de avertizare – o lumină portocalie, apoi una roşie – s-au aprins în cabina vehiculului construit de compania Virgin Galactic care l-a transportat în spaţiu, în iulie, pe miliardarul Richard Branson, relatează o anchetă realizată de revista americană The New Yorker.

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a confirmat joi că a deschis o anchetă ce vizează acel zbor în spaţiu. Se pare că vehiculul companiei Virgin Galactic a deviat de la traiectoria sa, părăsind spaţiul aerian care fusese dedicat acelei misiuni.

Compania Virgin Galactic a dat asigurări în acea perioadă spunând că zborul s-a desfăşurat aşa cum era prevăzut.

„În timpul zborului din 11 iulie 2021, vehiculul construit de Virgin Galactic, SpaceShipTwo, a deviat de la autorizaţia sa emisă de autoritatea pentru controlul circulaţiei aeriene atunci când se întorcea spre Spaceport America”, baza spaţială folosită de această companie într-o zonă deşertică din statul american New Mexico, au explicat reprezentanţii FAA.

„Ancheta este în curs de desfăşurare”, a precizat agenţia americană.

Confirmarea a fost făcută doar după publicarea unui articol în revista The New Yorker, care a dezvăluit incidentul. Problema de traiectorie ameninţa să compromită faza misiunii ce viza revenirea pe Terra, în timp ce vehiculul plana în aer,putrând duce la o aterizare de urgență, fără să mai ajungă la pistă.

Lumina roşie aprinsă în cabina vehiculului orbital este sinonimă cu existenţa unei probleme grave, care ar fi putut să determine un incident fatal, au afirmat jurnaliştii de la The New Yorker.

Articolul, citând surse anonime din interiorul companiei Virgin Galactic, precizează că modul cel mai sigur de reacţie în urma acestor alerte ar fi fost întreruperea misiunii.

Printre cei patru pasageri aflaţi la bord se afla şi fondatorul Virgin Galactic, miliardarul Richard Branson. Acesta a invitat toată presa americană şi numeroşi spectatori celebri – inclusiv pe miliardarul Elon Musk – să asiste la acel eveniment transmis în direct pe internet.Un eşec al misiunii ar fi afectat grav imaginea companiei Virgin Galactic și a miliardarului.

Cei doi piloţi aflaţi la bord au decis să continue misiunea în pofida aprinderii acelor lumini, iar aterizarea s-a desfăşurat în cele din urmă fără probleme.

„Contestăm descrierile şi concluziile prezentate în articolul din The New Yorker”, au declarat reprezentanţii companiei Virgin Galactic într-un comunicat transmis redacţiei The New Yorker.

„Atunci când vehiculul s-a confruntat cu vânturi de mare altitudine, fapt care a modificat traiectoria, piloţii şi sistemele de bord au supravegheat traiectoria pentru a se asigura că aceasta rămâne în parametrii misiunii. Piloţii noştri au reacţionat în maniera potrivită pentru acele condiţii de zbor schimbătoare”, se afirmă în continuare.

Compania Virgin Galactic a subliniat că nici spectatorii, nici membrii echipajului nu s-au aflat în pericol.

„Deşi traiectoria finală a deviat de la planul nostru iniţial, a fost o traiectorie de zbor intenţionată şi controlată”, au adăugat reprezentanţii companiei Virgin Galactic.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.