Diverse

Vladimir Putin, la un pas să-și piardă un om de încredere. Generalul a fost lovit grav de un țurțure

Vladimir Putin, la un pas să-și piardă un om de încredere. Generalul a fost lovit grav de un țurțure

Generalul-locotenent Anatoli Ielizarov în vârstă de 50 de ani a dat mâna cu moartea. Conducătorul Ministerului rus pentru Situații de Urgență i-a căzut în cap un țurțure uriaș, la Moscova.

Țurțurele buclucaș se pare că s-a desprind de pe acoperișul unei clădiri și i-a creat mari probleme unuia dintre oamenii de bază ai liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Incidentul a avut loc pe data de 28 decembrie. Potrivit informațiilor oferite de agențiile de stat TASS și RIA Novosvi, generalul locotenent, directorul Departamentului de Management Operațional al Ministerului pentru Situații de Urgență, a fost operat de urgență.

Generalul are o leziune cranio-cerebrală și o fractură la nivelul coloanei

Țurțurele uriaș i-a făcut generalului o leziune cranio-cerebrală, dar și o fractură la nivelul coloanei vertebrale. „Un bloc de gheață de câțiva metri a căzut peste general, în apropierea unei clădiri de pe strada Inițiativei din vestul Moscovei”, precizează agenția RIA Novosti. La scurt timp de la producerea incidentului, „Ielizarov a fost operat, este conștient, în stare stabilă”.

 

Oamenii legii încearcă acum să găsească vinovatul

Reprezentanții parchetului internațional Dorogomilovska sunt în alertă și efectuează în acest moment o inspecție, pentru a găsi vinovații. „Vor fi identificați responsabili cu întreținerea și curățarea clădirii de zăpadă și gheață”, spun oamenii legii. Imagini de la locul accidentului au fost difuzate și de Mash, un canal rusesc de Telegram.

Țurțurii, pericol public

Specialiștii avertizează că în perioada rece a anului e necesară o atenție sporită atunci când circulați pe stradă. Fiți atenți la marginile caselor sau a blocurilor, pentru că un țurțure desprins poate cauza leziuni grave la nivelul capului, care pot duce uneori la deces.

Cum vă feriți de ei? Circulați cu atenție pe stradă și niciodată pe lângă zidul clădirilor. Atenție la casele vechi, acestea sunt considerate cele mai periculoase locuri de unde se pot desprinde țurțurii. Încercați să nu circulați pe sub balcoanele blocurilor și priviți întotdeauna streașina casei unde trebuie să treceți. Nu în ultimul rând, respectați semnele de atenționare.