Actual

Statul dă vouchere în valoare de 16500 lei. Cine sunt românii care pot beneficia de ele

Ministrul Alina Gorghiu a anunțat că, în perioada următoare, vor fi introduse noi vouchere pentru români. Acestea vor avea o valoare maximă de 16.500 lei.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că victimele infracțiunilor vor putea beneficia de vouchere cu valoare echivalente cu 5 salarii de bază minime brute. Acestea vor fi destinate să le acopere cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente și transport.

„Nimic nu poate compensa drama victimelor violenței, a infracțiunilor sexuale, a traficului de persoane. Dar cel mai greu este când, fără mijloace, lipsită de alternative, victima nu se poate pune la adăpost de agresor. Și se întâmplă des asta! De aceea, în sprijinul lor, venim cu o procedură nouă de protecție.”, a postat ministrul Justiției pe Facebook.

Potrivit lui Gorghiu, ministerul a stabilit deja condiţiilor în care vor putea fi acordate voucherele pentru victimele infracţiunilor. „Cred că ne apropiem de momentul în care primele victime ale infracţiunilor vor beneficia de aceste vouchere“, a declarat ministrul.

Cine sunt beneficiarii

Conform informațiilor furznizate pot beneficia de voucher victimele asupra cărora a fost săvârșită o tentativă la infracțiunile de omor și omor calificat. De asemenea, se califică și victimeele infracțiunilor de vătămare corporală, de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală sau orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.

Ministrul a precizat că victimele infracțiunilor vor putea beneficia „într-un timp optim“ de acest nou tip de voucher. „Ce înseamnă timp optim? Un termen de cel mult 72 de ore de la data soluționării de către instanță a cererii depuse de victimă la tribunalul din raza teritorială a domiciliului său.“, a explicat Alina Gorghiu.

Care sunt pașii ce trebuie urmați

Potrivit ministrului, pentru a intra în posesia acestui ajutor, victima trebuie să transmită instanței cererea de acordare a voucherului. Acesta trebuie insoțit de referatul de estimare a cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente.

„Instanța admite cererea de acordare a voucherului și stabilește cuantumul. Hotărârea se comunică atât victimei, cât și Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Se emite voucherul cu datele de identitate ale victimei și se alimentează cu cuantumul stabilit. Victima primește voucherul, în baza unui proces-verbal.”, a precizat ministrul Justiției, citat de romaniatv.

Potrivit ministrului Justiţiei, valoarea unui voucher nu poate depăşi cinci salarii minim brute pe ţară, respectiv maximum 16.500 lei.

„Aceste vouchere se comunică, se distribuie victimelor prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice competente. Dar şi prin intermediul asociaţiilor şi fundaţiilor cu obiect de activitate în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor şi asistenţei sociale, selectate şi implicate în procedura de distribuire a voucherelor. Acum suntem în procedură de achiziţie publică pentru a stabili cine face aceste proceduri. Victima, cu hotărârea definitivă, se prezintă la oricare din entităţile menţionate şi în 72 de ore maxim primeşte acest voucher”, a mai precizat Gorghiu.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

24 de minute ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

o oră ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

2 ore ago

Producția de carne a României a crescut spectaculos! Datele INS

Producția de carne a României a crescut în martie 2024 pentru toate tipurile de animale…

4 ore ago

Ajutor de la Guvern! Fermierii vor primi subvenții de 100 euro pe hectar

Guvernul, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va efectua plăți în perioada următoare. Este vorba…

6 ore ago

S-a dat startul campaniei electorale! Candidații au încălcat deja regulile

Vineri, 10 mai, a marcat începutul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare. Cu toate…

8 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.