Social

Vouchere sociale! Când primesc românii a patra tranşă de bani

voucher Sprijin pentru România; sursă foto: adevarul.ro
sursă foto: adevarul.ro

Ajutorul social este acordat în șase tranșe egale, a câte 250 de lei fiecare. În luna august va intra a patra tranșă de bani pentru anul 2023, după ce cea de-a treia tranșă a fost virată în luna iunie.

Până în prezent, cardurile pentru alimente au fost încărcate cu trei tranșe, ceea ce înseamnă că românii care beneficiază de voucherele sociale 2023 mai au de încasat 750 de lei în alte trei tranșe, până la sfârșitul anului 2023.

De voucherele sociale beneficiază pensionarii sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt: mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023. De asemenea, copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023, potriovit RomâniaTV.

Ce se poate face cu cardurile?

Persoanele care beneficiază de acest ajutor pot fi sancționate, dacă:

Utilizează cardurile sociale în alt scop decât cel pentru care au fost emise (achiziționarea alimentelor și plata meselor calde),

Solicitarea primirii de numerar în schimbul voucherelor sociale,

Comercializarea tichetelor sociale.

De asemenea, de sancțiuni vor avea parte și unitățile afiliate care nu acceptă tichetele sociale în vederea plății alimentelor și/sau a meselor calde.

„Ultimul aspect, referitor la tipurile de cheltuieli care sunt eligibile cu voucherul de 2.000 lei pe care l-am oferit prin programul ‘Sprijin pentru nou-născuţi’: pot fi achiziţionate produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (şampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf. Nu pot fi achiziţionate alimente. Închei cu o veste bună: din analizele noastre reiese că în următorii ani putem creşte valoarea sprijinului pentru mame la 3.000 lei, aşa că voi propune această măsură în Guvern”, a explicat Marcel Boloş.
În ceea ce priveşte cardurile educaţionale pe care se încarcă cei 500 de lei pentru haine şi rechizite, Marcel Boloş a afirmat că au fost deja încărcate ultimele 50.000 de carduri unde erau restanţi, astfel că peste 400.000 de copii vulnerabili din România au primit ajutorul în acest an şcolar.