Categories: Lifestyle

Ziua cu două anotimpuri. Prognoza meteo pentru 6 februarie 2021

Meteorologii de la Administrația Națională de meteorologie (ANM) susțin că se întorc ninsorile în România și mai multe zone sunt vizate de fenomene meteo extreme.

Astazi, vremea va fi în continuare deosebit de calda pentru prima decadă a lunii februarie, exceptând nord-estul teritoriului, unde valorile termice vor continua să scadă şi vor deveni negative, situându-se astfel cu mult sub cele normale datei.

Directorul ANM, Elena Mateescu a vorbit despre fenomenele meteo ce urmează să se manifeste în România.

”Într-adevăr, de astăzi de la ora 16, până duminică dimineaţa la ora 10:00 va fi o informare meteorologică ce vizează în special partea de nord şi centrul Moldovei, precum şi zona montană aferentă, acolo unde va ninge.

Vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă sau ploaie. Se va depune polei, dar în acelaşi timp şi ninsori moderate cantitativ care vor determina producerea unui strat nou de zăpadă şi cu cantităţi ce pot depăşi la nivel local 10-15 l/mp”.

Vreme mai caldă în restul țării

În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei când pe arii restrânse va fi ceaţa. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificari la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime vor fi de la -5…-4 grade în nordul Moldovei, pâna spre valori în jurul a 17 grade în Banat.

Prognoza meteo în București

În Capitală, valorile termice se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei când va fi ceaţa. Temperatura maxima va fi de 9…10 grade.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi în continuare mai calda decât în mod normal pentru aceasta perioada. Cerul va avea înnorari temporare în Carpaţii Meridionali, unde trecator va burniţa sau va ploua slab. În restul masivelor, înnorarile vor persista şi se vor semnala precipitaţii sub forma de ploaie în Munţii Apuseni şi mixte în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse se va depune polei, iar la altitudini mari va ninge. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zapada. Vântul va avea intensificari îndeosebi pe creste, cu rafale de 60…80 km/h.

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

56 de minute ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

4 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

6 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

8 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

10 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.