Actual

Ziua decisivă pentru Radu Mazăre! România sau Madagascar?!

Ziua decisivă pentru Radu Mazăre! România sau Madagascar?!

Pentru Radu Mazăre, joi este ziua decisivă. Fostul primar al Constanței, pe motiv că extrădarea sa din Madagascar ar fi fost ilegală, a cerut Curții Supreme să fie trimis înapoi.

Radu Mazăre este așteptat în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, joi, la ora 09:00. Fostul edil va afla dacă va rămâne în România sau va fi trimis înapoi, în Madagascar, de unde ar fi fost extrădat ilegal. Radu Mazăre, în urmă cu trei luni a transmis un comunicat de presă din Penitenciarul Rahova, unde executa o pedeapsă de 9 ani, în care a susținut că trebuie trimis înapoi în Madagascar, în baza unei decizii a Tribunalului din Anatananarivo, care a judecat cazul extrădării sale.

Ministrul Justiției: ”Statul român și-a îndeplinit atribuțiile”

Ministrul Justiției a precizat, ulterior, referitor la comunicatul fostului edil al Constanței că: „Statul român și-a îndeplinit atribuțiile, cu deplina respectare a legii și a instrumentelor internaționale aplicabile”.

„Ca urmare a informării primite din partea Centrului de Cooperare Polițienească Internațională privind localizarea d-lui Mazăre pe teritoriul Republicii Madagascar, Ministerul Justiției a întocmit la data 10 mai 2019 cererea de extrădare adresată Ministerului Justiției al Republicii Madagascar, întemeiată pe dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate (adoptată la New York, 15 noiembrie 2000) și ale Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției (adoptată la New York la 31 octombrie 2003). Cererea de extrădare și documentele au fost transmise cu maximă celeritate, pe cale diplomatică, la data 11 mai 2019. Informarea de aprobare a extrădării a fost transmisă prin canale polițienești (Centrul de Cooperare Polițienească Internațională), statul solicitat cerând imperativ ca autoritățile române să preia persoana extrădată până la data stabilită de către acesta.

”Fiecare stat are obligația de a-și respecta propria lege”

Totodată, ne-au fost furnizate o serie de documente, printre care și cel intitulat „ordre d’extraction” (ordinul de scoatere din penitenciar), ordin care poate fi emis doar după ce extrădarea este acordată, iar persoana poate fi preluată din penitenciar (potrivit legii de cooperare judiciară a Republicii Madagascar). (…) Orice procedură de cooperare judiciară, fie că este întemeiată pe o convenție, un tratat sau pe curtoazia internațională, pornește de la o prezumție de bună credință și de respectare a normelor și principiilor de drept internațional, fiind de neconceput o lipsă de încredere reciprocă. Fiecare stat are obligația de a-și respecta propria lege atunci când soluționează cereri de cooperare judiciară în general și în special cereri de extrădare, neputând fi admisă o conduită contrară. Statul român și-a îndeplinit atribuțiile, cu deplina respectare a legii și a instrumentelor internaționale aplicabile”, explica, la momentul respectiv, Ministerul Justiției, potrivit Spynews.