Categories: ActualLifestyle

15 persoane care au ajuns la spital, testate pozitiv cu marijuana. Dosar penal după o petrecere cu prăjituri speciale

A fost deschis dosar penal pentru trafic de droguri după o petrecere care a avut loc la un restaurant în Râmnicu Vâlcea, unde s-ar fi consumat prăjituri cu droguri. Din primele informații se știe că 16 oameni au ajuns de urgență la spital dintre care 15 au fost testați pozitiv.

15 persoane care au ajuns la spital, testate pozitiv cu marijuana. Dosar penal după o petrecere cu prăjituri speciale. Cum au intrat oamenii legii pe fir

La o petrecere de weekend au participat aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea au acuzat stări de rău, motiv pentru care 16 dintre ele au ajuns de urgență la spital. 15 petrecăreți din 16 au fost testați și au ieșit pozitiv la marijuana.

”S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a DIICOT”, au transmis duminică reprezentanți de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

15 persoane cu vârste între 20 și 53 de ani testate pozitiv. ”În total, la spital au ajuns 16 persoane cu vârste între 20 şi 53 de ani, dintre care 15 cu test THC pozitiv pentru marijuana. Nu au rămas internate. Ar fi participat la o petrecere privată”, a afirmat Dan Ponoran, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, care a menționat că nu poate preciza cum au ajuns persoanele respective să consume marijuana.

Pe rețelele de socializare, oamenii vorbesc. Persoanele care au ajuns la spital de la o petrecere din Râmnicu Vâlcea ar fi consumat ”prăjituri speciale” iar o anchetă a instituţiilor abilitate să investigheze cazuri de consum şi trafic de droguri este în curs.

Cum au intrat pe fir oamenii legii. Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată sâmbătă la ora 20.20, prin apel 112, cu privire la faptul că mai multe persoane acuză stări de rău într-un restaurant.

Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău. La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis, sâmbătă seara, reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

o zi ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

o zi ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

o zi ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

o zi ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

o zi ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

o zi ago

This website uses cookies.