Info Actual

Info Actual > Social > 202 persoane care au venit din Italia au părăsit centrul de carantină
Social

202 persoane care au venit din Italia au părăsit centrul de carantină

202 persoane care au venit din Italia pe 21 martie au părăsit astăzi centrul de carantină din Mamaia și au plecat spre județele de reședință, la încheierea celor 14 zile de izolare.

Prefectul de Constanța, George Niculescu, a precizat că oamenii sunt din toate zonele României și se vor întoarce acasă pe traseele stabilite de autorități, cu mijloace de transport puse la dispoziție de Ministerul de Interne.

436Prefectul, George Niculescu, a declarat: ”E vorba despre persoane care au venit acum două săptămâni din Italia și au aterizat pe Aeroportul “Mihail Kogălniceanu. Au ieşit din carantină, din centrul de carantinare din Mamaia. Trei persoane s-au pozitivat, din primele două avioane în care au venit, dar astăzi s-au externat 13 persoane de la Spitalul de Boli Infecțioase. Deci, astăzi, avem 13 persoane vindecate.”

După ce vor ajunge la casele lor, cei 13 oameni vor rămâne pentru următoarele 14 zile în autoizolare, pentru a elimina orice risc, conform deciziei autorităților.