Categories: Actual

42 la sută dintre elevii români nu știu să interpreteze o informație

Tehnologia modernă, telefoanele mobile, cu mesaje înregistrate vocal, emoji-urile, jocurile pe computer, filmele, toate acestea conduc, inevitabil, la un viitor în care scrisul, cititul și vorbitul la modul elevat, devine o raritate.

42 la sută dintre elevii români nu știu să interpreteze o informație

Acestea sunt doar câteva motive care au condus la rezultatul Raportului național privind nivelul de literație din România.

Documentul oficial, publicat în aceste zile, centralizează testele completate de peste 47 de mii de elevi din toate regiunile României, pe o perioadă de 15 luni, în intervalul ianuarie 2021 – aprilie 2022.

 

 

 

 

Testele au fost făcute atât la sate cât și la orașe, în format digital sau la clasă. Acest test măsoară competențele de literație pentru elevii claselor I-VIII, scrie edupedu.ro.

Peste 40 la sută dintre elevii români nu știu să interpreteze un text, o informație, formulând o idee proprie, prin integrarea acesteia într-un context. Totodată, pentru tineri este grea interpretarea și argumentarea unor ipoteze. Ei nu pot descoperi asemănări sau diferențe între personaje și nu pot trata informația integrând-o într-un text, ca o povestire cu propriile cuvinte alese cu grijă, descriptive, metaforice, cursive și desigur, de bun simț.

”42 % dintr elevi nu pot interpreta o informație, nu pot construi idei proprii, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, arată Raportul național de literație. Doar 11% au competențe funcționale de literație, În medie, elevii din România nu au competențe în interpretarea unei informații, în fiormarea unor idei proprii și integrarea acestora în contextul dat, prin interpretarea și argumentarea unor ipoteze, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, fapte sau concepte, nu pot identifica și forma concluzii pe baza detaliilor accesate și nu pot trata informația în raport cu un context general, cu o realitate recognoscibilă sau posibilă (trecută, actuală sau viitoare)”, se arată în raportul dat.

Competențele de literație reflectă capacitatea unei persoane de a relaționa cu un text, aceasta fiind definiția dată de specialiștii lingviști. Cititorul competent înțelege și interpretază textul, chiar de la prima citire mai atentă, în detaliu și nuanțat, utilizează informațiile din el, evaluează conținutul ideatic și forma sa, refecteazp asupra sa și interacționează cu el, pentru a-și atinge scopurile, a-și îmbogăți cunoștințele și a-și amplifica potențialul, precum și pentru a participa la viața societății.

Elevilor le este aproape imposibil să lucreze cu informația

Rezultatele testelor arată că elevii din România se limitează la identificarea personajelor și a elementelor unui context, localizarea informației, la recunoașterea și înțelegerea modului de organizare a informației în contextul dat, fiindu-le însă imposibil să lucreze cu informația dată și să prelucreze în moduri mai sofisticate detaliile accesate, menționează aceeași sursă.

În medie, elevii români nu au competențe în interpretarea unei informații, în formarea unor idei proprii și integrarea acestora în contextul dat prin interpretarea și argumentarea unor ipoteze, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, fapte sau concepte, nu pot identifica și forma concluzii pe baza detaliilor accesate și nu pot trata informația în raport cu un context general, cu o realitate recognoscibilă sau posibilă (trecută, actuală sau viitoare).

Acest scor plasează în medie elevii din țara noastră la doar aproximativ 7 puncte peste nivelul nefuncțional al literației (cuprins între 0-20). Acesta din urmă este definit prin limitarea la utilizarea unui limbaj foarte simplist, la identificarea personajelor doar prin nominalizarea acestora, localizarea informației doar într-un context explicit, prezentat în propoziții scurte și evident conectate, astfel încât să permită tranzitarea cu ușurință a întregului text dat.

Fetele au obținut scoruri mai mari decât băieții

În medie, fetele au scoruri de literație cu 10-15% mai mari decât băieții. Acest efect este valabil pentru toate grupele de vârstă și toate zonele geografice.

42% din elevi se plasează în zona “nefuncțional”Aceasta este zona de analfabetism/ incapacitate. Aproximativ 20% din acești elevi (deci cam 8% din populația școlară) sunt la limită pentru a trece în categoria de “minim funcțional”. Din păcate, cam 45% din acești elevi (deci cam 15-20% din populația școlară) sunt la baza absolută a capacității testului de a măsura ceva.

Doar 11% din elevi se plasează în zona “funcțional”. Procentul este mic și îngrijorător – sugerând probleme viitoare pentru educația secundară și ulterior pentru învățământul universitar.

Schimbarea perpetuă a miniștrilor, fiecare venind cu propriile cerințe și idei, una mai bună ca alta, de parcă ar fi concurs, fără a exista o cursivitate în reformele școlare, pandemia, lipsa de comunicare față în față cu proprii profesori, chiar și colegi, pot fi o explicație pentru punctajul scăzut la capacitatea elevilor de comunicare cursivă și elevată.

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

2 zile ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

2 zile ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

2 zile ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

2 zile ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

2 zile ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

3 zile ago

This website uses cookies.