Categories: ActualLifestyleSocial

Alertă la orele dimineții în Secția de Pediatrie a prestigiosului Spital de Urgență pentru Copii, Cluj-Napoca 

În dimineața zilei de joi, 24 noiembrie 2022, într-o baie a Secției de Pediatrie 2 a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca a izbucnit un incendiu cu degajări intense de fum.

Pacienții și aparținătorii au fost evacuați imediat din clădirea spitalului

Ca urmare, în scop preventiv, pacienții și aparținătorii de la etajele 3,4 și 5 au fost evacuați până la sosirea forțelor de intervenție și au fost mutați în alte spații din spital.

La ora 08.55 a fost activat Planul Roșu de Intervenție

Potrivit celor transmise de Inspectoratul de Situații de Urgență (ISU) Cluj, ”A fost activat planul roșu de intervenție, începând cu ora 8.55. În momentul sosirii pompierilor la fața locului s-a constatat că ardea masca din materiale plastice a canalului tehnic dintr-un grup sanitar situat la etajul 3 al spitalului, cu degajări intense de fum la etajele 3, 4 și 5. Flăcările au fost stinse imediat după sosirea pompierilor la fața locului”.

În afară de pompieri, la fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Asistență Judiciară

La fața locului au fost dislocate trei autospeciale pentru stins incendii, o auto-platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj al Serviciului de Asistență Judiciară (SAJ). Încdendiul a fost stins rapid și nu au fost înregistrate persoane rănite.

Acum, se fac verifcări pentru elimiarea oricărui pericol

La momentul actual se verifică canalul tehnic și spațiile spitalului pentru a se confirma lipsa oricărui pericol și a fi redate în folosință spatiile evacuate ale spitalului, potrivit evz.ro.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca are 15 secții medicale

Format din 15 secții si compartimente medicale, care totalizează 506 paturi, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este un spital clinic regional de urgență, cu nivel de competență IB, fiind o unitate de prestigiu în medicina românească.

În cadrul acestui spital se desfășoară atât activitate medicală de îngrijire a copiilor bolnavi (din județul Cluj și din peste 30 de județe ale țării) cât și activitate didactică (cu studenții anilor IV, V, VI, medici stagiari și rezidenți, cursuri post-universitare pentru medicii specialiști), precum și o susținută activitate științifică, potrivit spitcocluj.ro.

Beatrise Braha

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.