Info Actual > Social > Alexandru Rafila: „Dacă vor apărea restricții, ele trebuie asumate datorită inacțiunii guvernului”
Social

Alexandru Rafila: „Dacă vor apărea restricții, ele trebuie asumate datorită inacțiunii guvernului”

Alexandru Rafila: „Dacă vor apărea restricții, ele trebuie asumate datorită inacțiunii guvernului”

Alexandru Rafila a avut o intervenție la Romania TV în problema pandemiei și a afirmat că dacă vor exista mai multe cazuri de infectare, va fi necesară impunerea unui nou set de restricții.
Alexandru Rafila a declarat  că în ceea ce privește impunerea unor noi restricții, situația actuală nu impune așa ceva. Medicul a mai afirmat despre campania de vaccinare că ar fi un eșec, iar urmările trebuie asumate.

 „Problema e următoarea, numărul de cazuri nu pare să necesite așa ceva, dar ne aflăm pe un trend crescător, asta e realitatea. În aceste condiții, dacă în perioada următoare vom avea un număr mare de cazuri și se va ajunge în situația impunerii de noi restricții, acest lucru trebuie asumat. Ne-am lăudat cu o campanie de vaccinare extraordinară, dar observați că ne aflăm pe penultimul loc în UE. Dacă vor apărea restricții, ele trebuie asumate datorită inacțiunii guvernului.”, afirmă Alexandru Rafila.

Lipsa de încredere în autorități se vede

Doctorul Rafila este scandalizat de maniera în care premierul Cîțu gestionează situația pandemică actuală. Medicul a mai adăugat că din cauza lipsei de informare din mediul rural, populația rămâne sceptică în legătură cu necesitatea vaccinării și nu mai are încredere în autorități.

„Nu pot să mă pronunț asupra acestor idei. E bine că se face ceva. Eu nu știu de ce nu se face o campanie de informare pentru mediul rural. Sigur că se pot inventa tot felul de soluții, rămâne de văzut dacă sunt aplicabile. Lipsa de încredere în autorități se vede, s-a ajuns într o situație în care lumea nu mai crede. Se pare că nu mai contează numărul de persoane vaccinate, ci numărul de cazuri. Genul acesta de abordări pe care le are premierul sunt periculoase și nu reflectă o responsabilitate politică. Ne aflăm în situația unui eșec major”, a precizat Alexandru Rafila în intervenția sa.