Showbiz

Eddie Murphy, socru mic la nunta fiicei Bria, unul din cei 10 copii ai săi

Eddie Murphy, socru mic la nunta fiicei Bria, unul din cei 10 copii ai săi
eva.ro

În cadrul unei ceremonii restrânse care a avut lor în Beverly Hills, Bria, fiica lui Eddie Murphy și a fostei sale soții Nicole, s-a căsătorit cu actorul Michael Xavier.

Logodna a fost anunțată pe rețelele de socializare de însăși Bria

250 de invitați au participat la nuntă, iar Bria, în vârstă de 32 de ani,  care este actriță și pictoriță, a fost condusă la altar de faimosul său tată, în vârstă de 61 de ani.

Bria este cea mai mare dintre fiicele actorului și a apărut alături de mama sa în reality show-ul Hollywood Exes în anul 2014.

Eddie a participat, anul trecut, cu mare bucurie la prima expoziție de artă a lui Bria pentru a-i arăta sprijinul, deoarece ea a folosit resurse serioase pentru a crea mai mult de o duzină de piese de artă. O parte din încasările din eveniment au fost destinate carității.

Potrivit People, actorul a declarat la acea vreme următoarele:

  • „Mă bucur că oamenii pot vedea cât este de talentată. Noi știam de mulți ani că este talentată. Sunt foarte bucuros să-i văd picturile expuse. Am acel sentiment de părinte mândru”.
  • „Chiar sunt norocos în privința copiilor mei. Nu există niciunul care să facă probleme, toți s-au dovedit a fi oameni foarte buni”.

Deși tatăl ei Eddie are 10 copii de la 5 femei diferite, frumoasa Bria îi consideră pe toți frații ei.

Pe pagina sa de Instagram, în luna decembrie 2021, Bria a postat fotografii, anunțând logodna cu actorul în vârstă de 34 de ani. „Inima mea, cel mai bun prieten al meu, dragostea mea pentru totdeauna. Te iubesc”, a scris Bria. Într-o altă postare, ea a adăugat mesajul „Abia aștept să mă căsătoresc cu tine.”

Nici Xavier nu a fost mai prejos, la rândul său, scriind pe Instagram: „Iubirea mea pentru totdeauna.”

Câți copii are Eddie Murphy

În vârstă de 61 de ani, Eddie Murphy este recunoscut pentru familia sa numeroasă. Starul din filme de comedie are 10 copii, cu 5 femei.

  • Eric (33 de ani)
  • Bria (32 de ani)
  • Christian (31 de ani)
  • Miles (29 de ani)
  • Shayne (27 de ani)
  • Zola (22 de ani)
  • Bella (20 de ani)
  • Angel Iris (15 ani)
  • Izzy Oona (6 ani)
  • Max Charles (3 ani)

Primul copil al lui Eddie Murphy, Eric, formează un cuplu cu Jasmin Lawrence, fiica actorului Martin Lawrence.

Ce glume fac Martin Lawrence și Eddie Murphy

Martin, în vârstă de 57 de ani, a glumit în cadrul emisiunii “Jimmy Kimmel Live” că în cazul în care cei doi se căsătoresc într-o zi, este dispus să renunțe la tradiție și îl va face pe tatăl mirelui să plătească cheltuielile de nuntă.

Astfel, Martin Lawrence a spus: „Voi încerca să-l fac pe Eddie să plătească tot!”.

„Cea mai frumoasă parte a vieții mele sunt copiii. Toată lumea mea se învârte în jurul lor – chiar și cei mai bătrâni, cu părul cărunt”, a glumit Murphy într-un interviu acordat pentru Entertainment Tonight în august 2016, despre impactul pe care copiii săi l-au avut  în viața lui.

Ce spun oamenii de Eddie Murphy, tată a 10 copii

Referitor la experiența lui de tată a 10 copii, starul a spus că este fericit, însă părerile oamenilor despre asta sunt amestecate. „Bărbații se uită la mine ca la un nebun. Și mă întreabă cât mă costă”, a explicat el. Pe de altă parte, femeile văd altfel situația lui: „Cred că li se pare ceva sexy. De genul: ‘Numai Eddie Murphy poate face așa ceva. Numai lui i se poate întâmpla’.”

Starul, în prezent, are o relație cu modelul Paige Butcher, care este cu 18 ani mai tânără. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru lungmetrajul „Big Momma’s House 2”, în 2006, și au o relație din 2012.

Murphy și Paige Butcher au împreună 2 copii – Izzy Oona (de 6 ani) și Max Charles (de 3 ani).

Eddie Murphy, bunic

Din iulie 2019, Eddie Murphy este și bunic, având o nepoțică din partea fiului său, Miles Murphy.