Info Actual

Info Actual > Social > Am trăit s-o vedem și pe asta! Italia se plânge că Anglia și Germania le fură mâna de lucru ieftină a muncitorilor români
Social

Am trăit s-o vedem și pe asta! Italia se plânge că Anglia și Germania le fură mâna de lucru ieftină a muncitorilor români

Am trăit s-o vedem și pe asta! Italia se plânge că Anglia și Germania le fură mâna de lucru ieftină a muncitorilor români. Federația Muncitorilor Agroindustriali din cadrul sindicatului CGIL din Italia (Federazione Lavoratori AgroIndustria – FLAI) și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că lucrătorii agricoli români preferă, în această perioadă, să meargă la muncă în Germania și Marea Britanie. Italia se baza, în mare parte, pe români pentru recoltarea produselor agricole.

166„Întrecerea statelor occidentale de a obține cât mai mulți muncitori agricoli din România, ar putea avea consecințe grave asupra economiei italiene”, scrie Euronews.

Italia era principala țară de destinație a românilor în căutarea unui loc de muncă. Se pare, însă, că în prezent aceștia sunt atrași de salariile pe care le oferă alte state. La care se adaugă și alte subvenții, cum ar fi călătoriile organizate.

„Românii contribuie la calitatea produselor alimentare și a agriculturii Made in Italy”

Conform datelor FLAI-CGIL, forța de muncă românească reprezenta cea mai mare comunitate de lucru din sectorul agricol italian, cu peste 120.000 de lucrători. Comunitatea românilor a crescut an de an, cu un procent de 30% în ultimii 12 ani, conform rotalianul.

„Vorbim despre lucrători cu abilități în domeniu care au dobândit, de asemenea, un profesionalism în lucrările agricole. Prin urmare, contribuie la calitatea produselor alimentare și a agriculturii Made in Italy”, a explicat sindicalistul Jean-René Bilongo de la Departamentul de Politici pentru Migrație și Incluziune FLAI-CGIL.

Locuri de munca in strainatate

„Germania, Regatul Unit și Franța se pregătesc să obțină cât mai mulți lucrători agricoli din România”

Mii de români călătoresc în țările vest-europene pentru a recolta produsele agricole care vor alimenta populația continentului în lunile următoare. Ei se deplasează pe baza unor acorduri pe care România le-a încheiat cu unele guverne.

Aceste acorduri, precum cel german și cel britanic, prevăd excepții de la închiderea frontierelor și de la oprirea zborurilor. „În ciuda riscului exprimat de mai multe ONG-uri cu privire la riscul de contagiune, nevoile economice ale lucrătorilor prevalează preocupărilor pentru propria sănătate”, sunt de părere cei de la Euronews.

„Este evident că Germania, Regatul Unit și Franța se pregătesc să obțină cât mai mulți lucrători agricoli din România. A început o adevărată întrecere pentru a acapara cât mai mulți muncitori din această țară”, a spus Jean-René Bilongo.

„Bineînțeles că există afinități precum cea lingvistică care au făcut întotdeauna ca Italia să fie prima destinație de lucru a românilor. Dar acum intră în joc și alți factori. Cum ar fi atractivitatea salariilor și obținerea de subvenții. Cum ar fi transportul organizat. Exploatarea muncii care se înregistrează de multe ori în agricultura italiană, nu ajută cu siguranță să facă din țara noatră una atractivă pentru acest sector de lucru”, a mai spus acesta.

Italia își îndreaptă atenția spre imigranții din afara UE

Italia se vede nevoită să își îndrepte atenția către imigranții care vin din afara Uniunii Europene. Pentru Italia, regularizarea migranților non-UE deja prezenți pe teritoriul acestei țări este cu siguranță cea mai bună modalitate de a compensa deficitul de forță de muncă.