Actual

Andreea Sava, Antena 3 CNN, la Gala „Top 100 Femei de Succes”: „Uitați-vă la noi, căci suntem cei mai buni”

Andreea Sava, Tv Anchor Antena 3 CNN
sursă foto - arhivă personală

Andreea Sava, moderatoarea emisiunii de investigații și dezbateri „DescoperițiE, de la Antena 3 CNN, reprezintă pentru sectorul presei din România o figură cu notorietate, ce-și practică meseria de jurnalistă cu îndârjire și pasiune. Pentru performanțele sale în presa de investigații, Andreea Sava primește din partrea Revistei Capital „Premiul pentru realizarea de investigații percutante pentru public”.

„E foarte complicat să mai spui ceva în jurul unei asemenea companii, alături de aceste doamne frumoase și curajoaste. Mă bucur să reprezint postul de televiziune Antena 3 CNN, este un post TV cu foarte multe femei de succes, merită căutate. Sunt mulțumită de ceea ce fac, fac ceea ce-mi place. Este important să mai primim și un premiu din când în când. Uitați-vă la Antene 3 CNN, suntem cei mai buni”, a declarat Andreea Sava, prezentatoarea emisiunii de investigații și dezbateri „Descoperiți” de la Anena 3 CNN.

Andreea Sava este unul dintre jurnaliștii cu vechime ai postului de știri Antena 3 CNN, fiind moderatoarea emisiunii de investigații și dezbateri „Descoperiți” care acum se poate urmări în fiecare weekend, în prime-time, sâmbăta de la ora 21 și duminica de la ora 19. „Este vorba despre un format de investigații care deja era complex și pe care l-am variat și mai mult”, spune Andreea Sava într-un interviu pentru Revista Capital.

De pe băncile facultății, absolventă de ASE, viitoarea jurnalistă a evoluat în cariera sa trecând prin mai toate pozițiile dintr-o redacție de știri: reporter de investigații, redactor, editor-coordonator, producător, iar mai apoi realizator. „O provocare constantă este cum să faci ceva nou, ce nu s-a mai făcut”, spune Andreea Sava. Din experiența sa în presă, aceasta susține că a avut parte de multe situații tensionate în regie în regim de breaking news, când trebuie să iei decizii foarte repede, evenimente din care învață constant, performând de la o zi la alta.

O voce pentru cei mulți

„Când am fost la proteste, de exemplu, inclusiv anul trecut la marele convoi al libertății de la Bruxelles. Acolo trebuie, în primul rând, să fii foarte atent la ce se întâmplă în jurul tău, ca să fii și în mijlocul evenimentelor dar să te și extragi când lucrurile se încing”, povestește Andreea Sava despre doar o mică parte din ceea ce înseamnă presă și asumarea unui stil de viață în care surprizele și provocările sunt la orice colț.

Un program fix nu există, căci ziua de azi poate fi diferită față de cea de mâine și așa mai departe, mai frumoasă, mai grea. „Zilnic citesc știrile, chiar și când sunt în concediu, caut și notez idei. Zilele mele, în general, se împart între documentare pentru subiecte și anchete, strângerea datelor, filmări, scrierea lor, fiindcă eu îmi scriu sigură materialele. Asta pe lângă făcut frumoasă si apărut efectiv la TV”, adaugă jurnalista Antena 3 CNN.

Gala Capital „Top 100 Femei de Succes”

Femeile lider ale României au fost premiate în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes, ce a avut loc joi, 22 iunie 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Gala TOP 100 Femei de Succes reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii meritelor și a implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural, sportiv sau administrativ din România.