Actual

Anunț important despre pensiile românilor! Guvernul ia măsuri în legătură cu reforma din PNRR

bani cash numerar sursă foto: economedia
sursă foto: economedia.ro

Reprezentanții Guvernului fac acum un anunț important în ceea ce privește pensiile românilor. Secretarul general al Executivului, Marian Neacșu, a afirmat în ziua de vineri, 17 martie, în timpul unei conferințe de presă susținută la Pitești, că la momentul de față nu este nicio discuție în cadrul coaliției referitoare la amânarea reformei pensiilor speciale, un punct foarte important din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

„Nu s-a pus problema de a renunţa la vreun euro din cererea de plată care urmează. Sub nicio formă. Aşa cum bine cunoaşteţi, în cererea de plată numărul 3 se găsește ca jalon, ca reformă şi sistemul de echilibrare a pensiilor speciale, urmând ca la cererea de plată următoare să se ia în calcul şi reaşezarea sistemului de pensii. În niciun fel de discuţie, nici la nivel guvernamental, nici la nivelul coaliţie, nu s-a pus problema de a renunţa la vreun euro din cererea de plată care urmează”, spune Marian Neacșu.

Reprezentanții Guvernul vor veni cu informații

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai declarat că liderii coaliției de guvernare vor veni în perioada următoare cu mai multe detalii privind reforma pensiilor speciale, însă nu se pune problema vreunei amânări: „Din această perspectivă, probabil că domnul preşedinte Ciolacu va spune mai mult, eu cunosc că s-a decis ca la nivelul coaliţiei să se funcţioneze exact ca la adoptarea în Guvern a legilor Educaţiei, cu colective de lucru din partea celor trei partide care compun coaliţia, în coordonarea domnului ministru al Muncii Marius Budăi şi, din câte ştiu, în cursul acestei săptămâni, cred că joi a avut şi prima întâlnire de lucru a acestui Comitet”, a răspuns social-democratul în fața jurnaliștilor.

Dintre liderii echipei de guvernare, până acum, doar Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a venit cu declarații: „Ştiţi cât de mult vă respect şi respect şi presa. Îmi cer scuze, sursa nu a fost una bună de data aceasta”.

Pensiile românilor, de la 1 iunie

Din partea cabinetului de miniștri, și oficialul de la Proiecte Europene, Marcel Boloș, a mai dat câteva amănunte prin care a transmis faptul că această reformă a pensiilor speciale se va clarifica până în iunie, așa că mai este timp până atunci, mai bine de două luni.

„Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere este sfârșitul semestrului I al anului 2023.

Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”, a transmis Boloș.

Acesta a mai amintit de implicarea instituțiilor europene în toată această reformă: „Suntem în luna martie. Indiferent câte discuții vom avea cu reprezentanții Comisiei Europene și după ce depunem cererea de plată numărul 3 este posibil să avem în continuare solicitări de informații suplimentare din partea Comisiei Europene, însă suntem în luna martie și eu sunt convins că până la termenul dispus de către domnul prim-ministru vom găsi formula necesară, încât să avem o formă a legii privind pensiile speciale”, a adăugat ministrul, citat de romaniatv.net.