Categories: Economic

Așa arată începutul de an în fiscalitate! Măsurile mult așteptate, amânate până în 2022

Așa arată începutul de an în fiscalitate! Măsurile mult așteptate, amânate până în 2022. George Trantea a făcut o trecere în revistă a modificărilor fiscale care trebuiau să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021

Nu aduce anul ce aduce ultimul Monitor Oficial al anului. 1332 din 2020 e ultimul Monitor Oficial al anului 2020. În cadrul lui, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 226/2020 implementează un proiect pe care nu-l așteptam, nu-l doream, dar îl bănuiam: amână pentru 2022 câteva din măsurile fiscale mult așteptate, printre care majorarea la 140.000 EUR a pragului până la care se aplică TVA de 5% la imobile precum și eliminarea pragului de 30% pentru deductibilitatea creanțelor neîncasate cesionate.

Nu e tot proiectul așa rău…

Se prelungește și termenul de suspendare a executărilor silite (care implică o somație), a accesoriilor și a prescripției fiscale până în 31.03.2021.

Atenție însă: nu se prelungește și termenul de suspendare a executărilor silite prin poprire, termen care fusese stabilit prin OUG 29/2020 și care a expirat, după diverse prelungiri, de Crăciun – 25.12.2020.

Se prelungește și perioada în care se poate solicita anularea accesoriilor aferente creanțelor principale anterioare lunii martie 2020 (facilitate instituită prin OUG 69/2020). Tehnica legislativă reia logica anterioară – perioadă depunere, decădere, perioadă depunere – deși este inexplicabil de ce se menține perioada de decădere dintre cele două perioade de depunere (dacă s-a depus o cerere după 15.12, dar înainte de 01.01.2021, cererea va fi respinsă ca tardivă, dar se va putea relua, identic, după 01.01.2021). Tot până la 31.03.2021 se prelungește și termenul în care se poate solicita eșalonarea simplificată – OUG 181/2020 – aferentă obligațiilor scadente în 2020, după instituirea stării de urgență.

Se amână și alte măsuri (vouchere, obligație case de marcat electronice fiscale) și se clarifică diverse probleme întâmpinate la calculul contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizațiilor acordate pentru facilitarea formelor de organizare a muncii la distanță (OUG 30/2020 sau Kurzarbeit).

Dar cu TVA-ul ce avuserăți ?

Piața imobiliară se dezvoltase în ultima parte a anului 2020 plecând de la premisa implementării din ianuarie 2021 a majorării pragului aferent TVA de 5% la 140.000. E adevărat că părea prea frumos: măsura era luată din timp, contribuabili aveau timp să analizeze, să se pregătească, să modifice planurile, cumpărătorii se puteau uita la apartamente sau case ceva mai mari.

Dintr-o dată planurile trebuie să se schimbe. Apartamentele sau casele care erau concepute în vederea unei vânzări cu TVA 5% trebuie să țină cont de TVA de 19%. Proiectele care aveau în vedere vânzarea unor imobile sub acest prag trebuie să regândească întregul plan de la zero pentru a ține cont de majorarea prețului cu 20%. Acest lucru implică:

  • Adaptări ale proiectelor
  • Identificarea altor cumpărători
  • Soluționarea disputelor cu cei care contractaseră deja având în vedere TVA de 5%.

Cu privire la ultimul punct, un rol important îl vor avea și băncile care finanțau aceste achiziții. Majorarea prețului cu 14% îi va face pe mulți cumpărători să nu se mai încadreze în plafonul de finanțare fiind necesară reorientarea către alte apartamente sau case. Așa cum pandemia ne-a redescoperit importanța clauzelor de forță majoră, schimbările TVA-ului aferent locuințelor ne vor ajuta să redescoperim clauzele ce vizează taxele din antecontractele de vânzare-cumpărare. Să sperăm că surpriza nu va fi foarte neplăcută și nu îi va forța pe cumpărători să achite 14% în plus.

Cred că modificarea ne învață ceea ce bănuiam: ar trebui să privim cu atenție orice măsură fiscală și să nu luăm vreo decizie sau să facem vreun plan asumând un anumit nivel al taxelor. Se pot schimba sau reinterpreta oricând. Uneori în favoarea noastră, deseori nu.

Ne reîntâlnim în jurul datei de 31 martie 2021 dacă, până atunci, nu mai apare vreo reglare bugetară, a scris George Trantea, counsel Filip & Company. 

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

2 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

4 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

12 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

13 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

14 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

15 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.