Social

Avantajele certificatului verde! Rareș Bogdan: Vor fi obligate toate țările semnatare

Avantajele certificatului verde! Rareș Bogdan: Vor fi obligate toate țările semnatare

Europarlamentarul Rareș Bogdan, a viorbit despre avantajele certificatului verde european care va permite libera circulație în UE pe timpul pandemiei. Termenul vehiculat pentru implementarea certificatelor verzi ar putea fi începutul lunii iulie a acestui an.

Avantajele certificatului verde!

„Trebuie considerat o facilitate pentru că pe lângă avantaj pe baza vaccinului, el are încă două componente. Pe de o parte, dacă ai unul dintre cele patru vaccinuri operate la nivelul Europei, Pfizer, BioNTech, AstraZeneca, Johnson & Johnson, atunci fără nicio problemă poți circula dintr-o țară în alta, țările respective nu mai au dreptul în momentul introducerii certificatului covid să introducă persoane în carantină”, a explicat Rareș Bogdan.

Țările care vor semna acordul nu vor mai putea solicita cetățenilor să plătească testele COVID-19

Prim-vicepreședintele PNL a mai precizat că nu vor mai putea solicita cetățenilor să plătească testele COVID-19, țările care vor semna acordul privind certificatul verde european.

„Nici testele RT-PCR, nici testele rapide anitgen nu vor mai putea fi plătite pentru cei care fac deplasări în interiorul Uniunii Europene. Comisia deja a alocat 100 de milioane de euro, urmează să mai aloce încă 250 demilioane, și practic aceste teste vor fi gratuite. Vor fi obligate toate țările semnatare”, a mai precizat Rareş Bogdan.

Cum va funcționa certificatul verde european

„În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state.

Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate.

Specialiștii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere și verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfășoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicațiilor, testarea cu instituțiile din țara noastră și cele europene, iar, la final, implementarea acestora”, precizează STS într-un comunicat de presă, potrivit Antena 3.