Lifestyle

BĂRBAT IMPLICAT ÎN TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au investigat activitatea infracțională a unei persoane din județul Prahova, implicată în traficul de droguri de risc și de mare risc.

La data de 31 martie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui imobil situat de pe raza municipiului Ploiești.

În locuința acestuia au fost descoperite mai multe substanţe interzise la deţinere. S-a dispus formarea unei echipe operative din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, care s-a deplasat la faţa locului, de unde au fost ridicate două plante, cinci recipiente ce conțineau diverse cantităţi de materie vegetală, 200 de comprimate inscripționate LSD și două grindere.

Astfel, cel în cauză a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri.

După finalizarea activităților, procurorul de caz a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, se arata intr-un comunicat transmis de Politia Romana.