Social

Bilanţ coronavirus, sâmbătă, 6 noiembrie! Numărul cazurilor noi de infectări rămâne ridicat

Bilanţ coronavirus, sâmbătă, 6 noiembrie! Numărul cazurilor noi de infectări rămâne ridicat

Bilanţ coronavirus, sâmbătă, 6 noiembrie! România se află într-o continuă criză generată de coronavirus. Sute de decese și mii de infectări, raportate în ultimele 24 de ore. Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimul bilanț al cazurilor de COVID-19 din România.

8.057 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 6 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.057 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

Bilanţ coronavirus, sâmbătă, 5 noiembrie!   Aproape 400 de decese în ultimele 24 de ore

De asemenea, au fost raportate 395 decese dintre care 5 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00, a anunțat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

GCS a actualizat cifrele. Potrivit sursei citate, până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.701.589 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.109 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.483.798 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.057 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 89 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 946 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 50.482 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.11.2021 (10:00) – 06.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 395 de decese (193 bărbați și 202 femei), din care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 395 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 29 la categoria de vârstă 50-59 ani, 97 la categoria de vârstă 60-69 ani, 134 la categoria de vârstă 70-79 ani și 116 la categoria de vârstă peste 80 ani.

360 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bihor și Vâlcea, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 390 de decese.

Din totalul de 395 de pacienți decedați, 362 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.249. Dintre acestea, 1.867 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 304 sunt minori, 273 fiind internați în secții și 31 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.418.181 de teste RT-PCR și 4.671.852 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.189 teste RT-PCR (8.958 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.231 la cerere) și 37.493 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 106.261 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.073 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.477 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 112 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.906 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 383 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.