Știri pe scurt

Blue Air nu reintră în joc! Răspunsul tranșant al instanței

Blue Air nu reintră în joc! Răspunsul tranșant al instanței

Compania aeriană Blue Air a fost complet scoasă din circuit după ce ANPC-ul i-a dat amenzi usturătoare. Acum, celebra companie de zboruri low-cost a contestat decizia Administrației Naționale pentru Protecția Consumatorului, în joc fiind o sumă de 10 milioane de lei.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta BLUE AIR AVIATION S.A. în contradictoriu cu intimata ANPC ca neîntemeiată”, a transmis instanța, deși Blue Air are timp 30 de zile să facă apel.

„Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi. Încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit”, a spus președintele ANPC cu referire la neregulile grave ale companiei aeriene, conform Fanatik.