Categories: ActualInternational

Boris Johnson s-a despărțit de putere tot într-un mod unic: În grabă, trăgându-și nevasta, ea abia a evitat izbirea de un stâlp

Boris Johnson s-a despărțit de putere și de personalul din reședința din Downing Street tot într-un mod unic, așa cum i-a fost cariera politică de-a lungul timpului.

Fostul premier al Marii Britanii a plecat în grabă, trăgându-și nevasta de mână și evitând, în ultimul moment, ciocnirea cu un stâlp.

În această dimineață, premierul demisionar Boris Johnson a ținut un discurs de adio în fața clădirii din Downing Street, urmărit de aliați și de soția sa Carrie Johnson.

Johnson urma să se întâlnească cu regina Elisabeta (96 de ani) la Balmoral, în Cairngorms, pentru a își prezenta oficial demisia. Era în mare grabă, sau cel puțin așa părea, pentru că nu a lăsat-o prea mult pe soția sa să-și ia rămas bun de la colaboratori și personalul reședinței.

Doamna Johnson l-a ținut de mână pe soțul ei în timp ce acesta ieșea pe faimoasa ușă neagră pentru ultima oară ca premier. Acesta și-a lăudat moștenirea lăsată în acest discurs de adio, devansat cu o oră din cauza unei avertizări de furtună.

Discursul de adio

Urmărit de parlamentari și aliați în timp ce vorbea pe treptele celebrei case de la numărul 10, fostul premier și-a marcat plecarea prin mesajul de final, spunând: „Asta este, oameni buni!”.

De asemenea, Boris Johnson a dat mâna cu o parte din mulțime – care includea actuali și foști miniștri ai cabinetului, precum și pe Jacob Rees-Mogg și unul dintre fii săi. Însă, în timp ce încerca să ajungă la mașina sa, Carrie era încă în plin proces de a-și lua rămas bun.

Soția sa a fost vizibil tristă că pleacă, zăbovind să îmbrățișeze zeci de oameni care aplaudau cuplul în timp ce se îndreptau spre Range Rover-ul lor blindat, unde îi așteptau cei doi copii Wilf și Romy. Ea a pus azi o fotografie pe pagina de Instagram care înfățișează momentul în care ea, Boris și copiii intră pentru ultima dată în reședința de pe Downing Street nr.10.

Carrie Johnson a fost nevoită să se ferească de un stâlp de iluminat după ce Boris a „târât-o” de mână departe de îmbrățișările și săruturile politicienilor și fanilor, care s-au aliniat în fața casei pentru a-i asculta discursul fostului premier.

Comentariile nu au întârziat să apară

Cei care au urmărit la televizor momentul istoric au remarcat că părea că Boris o grăbea undeva și aproape că a lovit-o din greșeală de un stâlp de pe stradă când a apucat-o de mână pentru merge mai repede.

Unul dintre ei a comentat, scrie Daily Mail: „Modul în care Boris a târât-o pe Carrie departe de Downing Street și prin mulțime a fost atât de ciudat și amuzant. Mai avea câteva secunde și era cât pe ce să devină una cu acel stâlp de iluminat, așa că mă bucur că l-a evitat”. Altul a spus că Boris „a luat-o din loc” și a „târât-o pe Carrie după el”, comparându-l cu un om al cavernelor.

Liz Truss a fost primită de Regină

Noul premier, Liz Truss s-a prezentat și ea la întâlnirea cu Majestatea Sa Regina la aproximativ o oră mai târziu după primirea lui Boris. Truss a fost rugată de monarh să formeze un guvern.

Sandra Salagean

Recent Posts

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

2 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

4 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

12 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

13 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

14 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

15 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.