Calin Popescu Tariceanu: „ALDE nu vrea să fie complice la năşirea unui dictator”

Calin Popescu Tariceanu a lansat dur la adresa lui Ludovic Orban, premierul Romaniei: „ALDE nu vrea să fie complice la năşirea unui dictator”

„Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale Primului Ministru Orban! Chiar dacă ocupă o funcție înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei!

Recomandarea lui Orban către populație de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituției. Această declarație nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără rușine, al PNL-iștilor la justiție. Iar atacul lor la orice instituție care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns. Așteptam o reacție mai hotărâtă a CSM-ului, cum aș fi așteptat măcar o ridicare de sprânceană din partea Comisiei Europene, dar pare că pentru aceste instituții ce le este interzis unora, le este permis altora.

Nu putem să-i lăsăm singuri pe judecătorii de la CCR, pe cei de la Înalta Curte sau pe Avocatul Poporului! Nu se poate să-i respectăm doar cu jumătate de normă și să-i lăsăm pradă atacului unui partid care pare că și-a pierdut busola și a uitat câți români s-au sacrificat în ultimii 70 de ani ca noi să ajungem la democrație! O democrație pe care ei o vor distrusă, în numele interesului de partid.”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Calin Popescu Tariceanu: „ALDE nu vrea să fie complice la năşirea unui dictator”

„ALDE nu vrea să fie complice la nășirea unui mic dictator și, în consecință, va propune ca Parlamentul, în baza art.109, alin. 2, din Constituție privind răspunderea membrilor Guvernului, să inițieze o acțiune penală împotriva Primului Ministru Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor. Articolul 368 din Codul Penal credem că este destul de clar: “(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (..) . (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi (…)”

Nu Orban la pușcărie e scopul acestei acțiuni, ci să-i convingem pe guvernanți că există limite peste care nu se poate trece!”, a mai scris preşedintele ALDE.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

25 de minute ago

Leul s-a apreciat față de dolar! Moneda națională câștigă teren și în fața euro

Reprezentanții Băncii Naționale a României au publicat cursul valutar pentru ziua de marți, 7 mai…

o oră ago

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

2 ore ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

3 ore ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

5 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

8 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.