Lifestyle

Din culisele istoriei. Sotul Zoei Ceausescu a rupt tacerea: Soacra-mea a sarit ca arsa

Din culisele istoriei. Sotul Zoei Ceausescu a rupt tacerea si a oferit dezvaluiri nebanuite despre membrii familiei Ceausescu. Mircea Oprean sustine ca acestia au fost propusi pentru eliminare si au scapat ca prin minune!

Zoia avea o timiditate exagerată și fiind un om care citise foarte mult și își crea propriul univers nu agrea Snagovul, așa cum făcea Nicu”, a spus profesorul Oprean. El a mărturisit că nu se dădea în vânt după vila de la Snagov, o construcție impresionantă: „Mergeam de plăcerea părinților, nu era nicio plăcere”.

Ce făceau soții Ceaușescu în vacanța de vară

„Vara, când mergeau la Neptun, aveau niște facilități – băi reci, calde, plajă închisă. Stăteau două trei săptămâni, după care se mutau la Snagov. Aveau invitați șefi de partide socialiste din alte țări, cu resurse, de exemplu Georges Marchais, cu care își petreceau vacanțele. Numai după ce plecau ei la Snagov, puteam să mergem noi la Neptun, numai după 6 august.”

Întrebat despre averea familiei Ceaușescu, ginerele a răspuns: „Aveți dreptate în sensul bogăției dacă luăm bogăția drept influență. Erau cei mai bogați pentru că puteau să dispună de orice. Dar ca să aibă avere, în accepțiunea de astăzi, e o mare distanță. Socră-miu, încă din anii ’50, era general. Salariile de atunci erau considerabile, obiecele de artă erau ieftine, nu se punea problema să nu cumpere. Cumpăra în măsura în care simțea, avea inspirație.

Din culisele istoriei. Sotul Zoei Ceausescu a rupt tacerea: Soacra-mea a sarit ca arsa

Când eu și Zoia am vrut să ne cumpărăm casă, soacră-mea a sărit ca arsă pentru că era o lege prin care nu aveam dreptul să ne cumpărăm o casă, tocmai pentru a nu exista suspiciuni. N-a fost de acord, ne-a spus să stăm cu chirie, că nu ne dă nimeni afară. N-a avut dreptate: am stat cu chirie, dar când a venit momentul, am rămas pe drumuri și doi ani de zile am fost ca țiganii nomazi, mergeam de la unii la alții”.

Cum descrie destinul familiei Ceaușescu

„Dacă ne uităm la liderii politici ai lumii, și socră-miu a fost unul remarcabil, trebuie să știi că atunci când ești la acest nivel, riști să primești un glonț în cap sau mai multe. Astea sunt riscurile, dar ei erau conștienți de aceste riscuri, de aceea și aveau serviciile de pază. Dacă analizez devotamentul lui pentru țară și ce a putut să pună la cale și cum s-a implicat în relațiile internaționale, aceste clipe vor fi irepetabile în România, ca influență diplomatică în lume”.

Toată familia fusese propusă pentru eliminare

„Nu știu în ce măsură știți, dar noi fusesem programați pentru eliminare, după ’89, toți din familie. Nu știu în ce moment au ezitat și lucrurile s-au schimbat și nu au mai putut să ducă la bun sfârșit această acțiune și am scăpat. A fost ca o minune. Aberația de acuzație, și pentru Nicu și pentru noi (prof. Oprean și soția Zoia – n.r.) și pentru Valentin, ne-a afectat într-o asemenea măsură încât unii dintre noi au fost distruși fizic. Pentru Zoia, umilința și jignirea să fie acuzată de hoție, de oamenii de care nu am auzit…

Dovadă că eu și cu Zoia, după 90, nu știam pe nimeni dintre cei cu putere, care puteau să ne ajute. Eram fiii ploii. Am înghițit în sec și am trecut peste anii ăștia. Colegii Zoiei, la un moment dat, au strâns bani pentru ea, dar nu a fost de acord să ia bani de la nimeni.”, a mărturisit ginerele soților Ceaușescu.

Chestionat la Antena3 dacă ar fi să o ia de la capăt, știind tot ce urma să se întâmple, profesorul Oprean a mărturisit că, categoric, s-ar fi căsătorit din nou cu Zoia. El a dezvăluit că, deși soția sa a murit în 2006, încă o visează în aproape fiecare noapte și că singura sa îngrijorare este că nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor ei.

Mircea Oprean este un eminent cercetător, profesor universitar, un as al motoarelor de automobil și un inovator. El a cunoscut-o pe fiica soților Ceuașescu în anii 80, la Neptun, iar trei ani mai târziu i-a cunoscut pe viitorii socrii.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

5 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

7 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

9 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

11 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

13 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.