Social

Care sunt cele mai frecvente boli din cauza cărora mor moldovenii

Care sunt cele mai frecvente boli din cauza cărora mor moldovenii
pixabay

O statistică de ultimă oră a specialiștilor în sănătate relevă care sunt cele mai frecvente cauze de deces în Republica Moldova.

Care sunt cele mai frecvente boli din cauza cărora mor moldovenii

Un procent impresionant de 88 la sută dintre toate decesele înregistrate în Republica Moldova sunt cauzate de bolile netransmisibile. Printre cele mai populare boli care determină decesele moldovenilor se numără: maladii cardiovasculare, maladii oncologice, afecțiunile respiratorii cronice, diabetul zaharat și tulburările mintale.

Medicii de la Chișinău sunt de părere că oamenii trebuie să acorde o atenție scporită bolilor cronice. Importanța controlului bolilor netransmisibile a fost accentuată inclusiv de pandemia COVID-19, având în vedere că un procent de peste 90 % dintre persoanele decedate din cauza acestei infecții aveau comorbidități cronice.

Datele statistice au fost prezentate într-un studiu realizat de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani, în total 5 760 de persoane, și a inclus trei etape consecutive: chestionarea, măsurătorile fizice și biochimice. Datele au fost colectate de Societatea Igieniștilor din Republica Moldova și analizate de o echipă mixtă de experți naționali și internaționali, citați și de media locală.

Datele studiului STEPS 2021 denotă anumite tendințe alarmante în cazul mai multor factori de risc principali, dar evidențiază și rezultate pozitive, înregistrate datorită eforturilor depuse pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.

Același studiu indică și faptul că fiecare a treia persoană adultă din Republica Moldova prezintă trei sau mai mulți factori de risc pentru bolile netransmisibile, bărbații fiind mult mai predispuși la îmbolnăvire, comparativ cu femeile.

Moldova se laudă cu faptul că multe probleme urmează o linie descendentă, fiind într-o continuă scădere.

Astfel, în ultima perioadă, s-a îmbunătățit controlul hipertensiunii, în special în ce privește depistarea precoce, diagnosticarea și tratamentul. Proporția adulților de ambele sexe care aveau tensiune arterială crescută și nu urmau un tratament medicamentos a scăzut de 1,5 ori, comparativ cu anii precedenți.

Totodată, s-a redus în jumătate proporția persoanelor cărora nu li s-a măsurat niciodată nivelul de glucoză în sânge, iar numărul celor care administrează medicamente antidiabetice s-a dublat.

La capitolul obezitate, s-a înregistrat o scădere semnificativă, cu peste 15 %, în rândul femeilor. În același timp, comparativ cu anii trecuți, numărul bărbaților supraponderali și obezi a crescut alarmant, cu peste 26 % și respectiv 20 % .

În același timp, consumul episodic abuziv de alcool este în descreștere, atât în cazul bărbaților, cu peste 15 %, cât și în cazul femeilor – 66 %.

La polul opus, este alarmantă inclusiv tendința pentru consumul produselor din tutun, cu o creștere de 12 %, în rândul bărbaților.