Lifestyle

Ce poți păți dacă ești nocturn! Crește riscul de a bea și fuma în exces

Ce poți păți dacă ești nocturn! Crește riscul de a bea și fuma în exces

Deși imaginea unei persoane nocturne este adesea incitantă, există riscuri de sănătate asociate cu un stil de viață nocturn pe termen lung. Nu ne referim aici doar la a face la un moment dat o noapte albă pentru că ai un proiect de predat sau o petrecere la care să te prezinți, ci la obiceiul de a adormi atunci când răsare soarele.

Un studiu al Universității din Pisa arată că persoanele matinale au mai puține riscuri în ceea ce privește dezvoltarea unor dependențe de substanțe, o rezistență scăzută la stres și dezvoltarea frecventă a unor probleme cardiovasculare. Spre exemplu, tensiunea arterială este mai lesne asociată cu persoanele nocturne decât cu cele matinale. Trebuie însă precizat că acest studiu s-a realizat pe un eșantion destul de mic, de 120 de persoane. Toate persoanele care au constituit eșantionul sunt adulți sănătoși. Studiul a fost coordonat de Ugo Faraguna, de la Universitatea din Pisa, și citat de g4media.ro.

Ce arată studiul universitar

Conform studiului efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Pisa, ritmurile circadiene ale adulților studiați sunt foarte diferite. „Analizarea comportamentelor şi obiceiurilor asociate somnului de-a lungul anilor a demonstrat că nu suntem cu toţii la fel”, a remarcat coordonatorul studiului, atrăgând totodată atenția că anumite ritmuri biologice încurajează apariția unor comportamente care ne pot afecta pe termen lunhg.

„Aproximativ 15 procente dintre oameni pot fi, de fapt, definiţi drept ‘bufniţe’, adică sunt mai activi noaptea, stau treji până târziu şi se confruntă cu dificultăţi dimineaţa”, a explicat Ugo Faraguna. El este de părere că aproximativ o treime dintre persoane sunt accentuat nocturne sau accentuat matinale. Celelalte două treimi se află undeva pe acest spectru, fără a avea o preferință foarte puternică înspre un stil de viață sau altul.

„Pe de altă parte, aproximativ 15 procente tind să se trezească foarte devreme şi să profite la maximum de primele ore ale zilei, aşa-numitele ‘ciocârlii”, a adăugat cercetătorul italian, pentru a-și susține punctul de vedere privitor la raritatea acestor preferințe accentuate.

Ce riscuri întâmpină bufnițele de noapte

Principalul risc este acela de a căpăta probleme circulatorii mai târziu în viață. Tensiunea arterială crescută este un risc de sănătate care apare atunci când depășim miezul nopții cu multe ore înainte de a ne pune capetele pe perne.

Cercetătorii arată că un stil de viață matinal reduce de asemenea riscul abuzului de substanțe, „aşa cum s-a întâmplat cu monitorizarea tensiunii arteriale în vederea reducerii riscurilor de probleme circulatorii”. Bufnițele de noapte riscă să consume mai multe substanțe stimulente – în același timp, crește și riscul de a folosi substanțe depresive, precum alcoolul, deoarece a sta treaz până la ore târzii poate să creeze și stări accentuate de anxietate.