Info Actual

Info Actual > Diverse > Ce urmează după Covid-19? Update-urile groazei au fost publicate. Scenarii horror
Diverse

Ce urmează după Covid-19? Update-urile groazei au fost publicate. Scenarii horror

Ce urmează după Covid-19? Denga, Zika, West Nile. Și aceste boli apărute pe pământ îi neliniștesc pe cercetători. Chiar dacă toată atenția se concentrează acum pe pandemia de coronavirus, virosologii spun că sunt și alte virusuri transmise de animale care amenință oamenii și ele trebuie supravegheate îndeaproape.

357Virusologul Yannick Simonin, de la Universitatea din Montpellier, spune că de mai mulți ani specialiștii se așteptau la emergența unui nou virus. Nu înseamnă că se așteptau la apariția unei boli de tipul Covid-19,  dar cercetătorii care lucrează în domeniul emergenței virale erau conștienți de câțiva ani că la un moment dat va apărea.

„Dacă este vorba strict despre coronavirus, deja ne-am confruntat cu el și în trecut, sub forma SARS-CoV sau SARS-CoV-1. Numai că este foarte dificil de anticipat când apare un nou coronavirus cu transmitere la om, pentru că aceste coronavirusuri provin de la animale, care au adevărate „rezervoare”, încă neidentificate.

În schimb, există alte virusuri care sunt monitorizate de oamenii de știință și despre care se știe deja că se pot propaga și că au potențial epidemic. Poate nu ar crea o pandemie așa de amplă ca cea din prezent, dar pentru oamenii de știință este clar: trebuie să ne așteptăm la apariția de noi virusuri în anii care vor veni, ale căror răspândire și factor de risc pentru om depind de locul de unde vor apărea”, a explicat specialistul francez pentru Ouest-France.

Ce urmează după Covid-19?  Când apare un virus, el poate fi transmis de mai mulți vectori: țânțari, căpușe sau alte insecte, precum muștele de nisip.

Țânțarul tigru. Este purtătorul agenților patogeni care provoacă mai multe boli – denga, Zika, West Nile. Iar în ultimii ani, prezența lui este constatată în tot mai multe zone unde nu se întâlnea în mod obișnuit.

Febra dengue sau febra hemoragică este potențial mortală și se manifestă prin detresă respiratorie asociată unor hemoragii multiple. Din fericire, această formă gravă este dezvoltată doar de circa 1 la sută dintre persoanele infectate.

Un alt virus transmis de țânțarul tigru este chikungunya. Foarte răspândit în Antile, acest virus provoacă dureri articulare persistente, care pot dura câțiva ani de la infecția inițială. Poate da complicații oculare, neurologice și cardiace.

Virusul Zika a fost „vedetă” în presă acum trei ani

Despăduririle, de pildă, obligă animalele să se deplaseze. Și cu cât sunt mai dese contactele dintre oameni și animale, cu atât mai mult este facilitată trecerea virusurilor de la animal la om. S-a întâmplat în cazul gripelor aviare A(H5N1) și A(H9N2) și porcine A(H1N1) și A(H3N2).

Tot despăduririle au accelerat propagarea Ebola în Africa, vectorul fiind liliecii.

Pe de altă parte, propagarea unui virus este mai rapidă acum sub efectul globalizării. Odată cu explozia traficului aerian din ultimii ani, totul se mișcă foarte repede. Conexiunile dintre țări fac dificilă izolarea unei infecții virale foarte contagioase, cu atât mai mult când există faze asimptomatice în evoluția ei, scriu cei de la Digi 24.