Cel mai mare tun din lume a fost construit de nemți pentru a invada Franța

„Schwerer Gustav” este cea mai mare armă de calibru folosită vreodată în luptă.

Atunci când voiau să demonstreze cât de măreață era Germania nazistă, Fuhrer-ului și generalilor săi le plăcea să facă lucruri neobișnuite.

În ceea ce privesc armele de distrugere a inamicilor, naziștii au avut planuri mărețe, iar unul din ele îl reprezintă cel mai mare tun din lume.

De exemplu, când au început să construiască cel mai mare hotel din lume, nemții au fost nevoiți să anuleze proiectul întrucăt apăruseră niște probleme mai presante, precum invadarea Franței. Astfel, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler era nerăbdător să invadeze această țară.

În anii ’30, Franța a construit o serie de fortificații masive, numite „Linia Maginot”, ca să se protejeze de o invazie dinspre est. Fortificațiile acestea erau printre cele mai puternice la acea vreme, cu buncăre subterane, turete retractabile, adăposturi pentru infanterie, baricade, amplasamente de artilerie, sisteme antitanc și așa mai departe.

Niciuna dintre dotările Wehrmacht-ului nu era capabilă să penetreze această apărare formidabilă, așa că Hitler a apelat la fabricantul de muniții Krupp ca să găsească o soluție.

Un inginer de la Krupp, Erich Muller, a calculat că, pentru a străpunge șapte metri de beton armat sau un metru de blindaj de oțel, era nevoie de un tun de dimensiuni gigantice. Tunul trebuia să aibă diametrul intern de peste 80 centimetri și peste 30 de metri lungime.

Prin urmare, un astfel de tun ar fi putut lansa obuze de șapte tone de la o distanță de peste 40 de kilometri, dincolo de raza de acțiune a artileriei franceze.

Tunul, care urma să cântărească peste 1.300 de tone, avea să fie cel mai mare tun din lume și trebuia transportat pe calea ferată.

În momentul în care i s-au prezentat aceste cifre, Adolf Hitler le-a aprobat, iar construirea tunului a început în anul 1937.

Cât timp a durat construcția celui mai mare tun din lume

În mai puțin de doi ani, tunul a fost construit. La începutul anului 1941, Alfred Krupp l-a dus personal pe Hitler la Poligonul Rugenwalde, pentru a urmări primele teste ale armei.

Tunul a fost botezat de Alfred Krupp „Schwerer Gustav”, adică „Gustav cel Greu”, după tatăl său, Gustav Krupp.

„Gustav cel Greu”, era o armă monstruoasă. Era atât de mare și de greu, încât nu a putut fi mutat gata asamblat. Datorită acestui fapt, tunul fost dezmembrat și transportat cu 25 de vagoane de marfă spre locul de amplasare, unde a fost asamblat. Asamblarea a durat trei zile și a fost realizată de 250 de muncitori.

Doar așezarea șinelor și construirea amplasamentului au durat săptămâni întregi și au necesitat munca a 4.000 de muncitori, care lucrau permanent.

Cel mai mare tun din lume se deplasa pe șine paralele, care îi limitau mobilitatea. În plus, țeava tunului putea să țintească doar vertical.

Prin urmare, șinele au fost așezate în curbă și, ori de câte ori era nevoie ca ținta orizontală să fie schimbată, întregul tun era mutat de-a lungul șinelor curbate. În ciuda enormei sale puteri, cel mai mare tun din lume nu avea nicio modalitate de a se proteja.

Tunul era apărat de două batalioane Flak, care-l protejau de atacurile aeriene. Ținând cont de banii și timpul de care a fost nevoie pentru a fi construit, tunul a avut parte de prea puțină acțiune în război și nu a fost folosit deloc împotriva francezilor.

Germania invadase Franța în 1940, înainte ca tunul să fie gata. Atunci, germanii au trecut pur și simplu pe lângă Linia Maginot. „Schwerer Gustav” a fost folosit în timpul asedierii orașului Sevastopol din URSS.

În timpul operațiunii, care a avut loc în 1942, 4.000 de oameni au pregătit tunul timp de cinci săptămâni. În următoarele două săptămâni, Gustav a lansat 48 de obuze, distrugând forturi aflate la mare distanță și un depozit de muniție subacvatic, care se afla la 30 de metri sub nivelul mării și era protejat cu ziduri din beton cu grosimea de zece metri.

Mai tărziu, tunul a fost mutat lângă Leningrad, însă atacul a fost anulat.

Cu toate astea, Krupp a mai construit un tun cu aceleași dimensiuni. A fost botezat “Dora”, după soția inginerului șef

În august 1942, “Dora” a fost amplasată la vest de Stalingrad, însă arma a fost retrasă în septembrie, pentru a evita capturarea ei. Când germanii s-au retras, i-au luat pe “Dora”și pe “Gustav” cu ei.

În anul 1945, când înfrângerea era iminentă, germanii au aruncat în aer tunurile, pentru a nu cădea în mâinile forțelor aliate. Astfel s-a sfârșit povestea super-tunurilor naziste.

În ceea ce privește calibrul, Dora și Gustav erau depășite doar de alte două tunuri (ambele având calibrul de 914 mm):

• „Mortiera lui Mallet” a britanicilor (construită în 1857)
• „Micul David” al americanilor (construit în timpul războiului)

Dar numai “Gustav” a “luptat” în război. În consecință, rămâne cel mai mare tun folosit vreodată în război, un record care va dura probabil pentru totdeauna, fiindcă rachetele moderne și bombardamentele de înaltă precizie au făcut ca tunurile mari, precum Gustav sau David, să fie inutile, potrivit incredibila.ro