Categories: Lifestyle

Cel mai mare tunel artificial din lume are aproape 2000 de ani și a fost atât de bine conservat încât și azi e deschis publicului

Pe actuala coastă sud-estică a Turciei, a fost fondat, în jurul anului 300 î.e.n., de către Seleucus, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, orașul Seleucia Pieria.

Orașul de la poalele munților Nur

Situat la nord de gura râului Orontes, la poalele Munților Amanus (azi, Munții Nur), orașul din Turcia a primit numele de Pieria deoarece îi amintea lui Seleucus de regiunea macedoneană cu același nume.

Apoi, Seleucia Pieria a devenit portul maritim pentru principalul oraș din zonă, Antioquia del Orontes, și a fost o enclavă strategică pentru controlul regiunii siriene. În anul 64 î.e.n. a fost cucerit de trupele lui Pompei, care l-a încorporat în Imperiul Roman.

Râul dintre ziduri

Din Munții Amanus până la Seleucia Pieria curgea un râu care trecea de ziduri (al căror perimetru era de 12 kilometri), apoi străbătea centrul orașului și se îndrepta spre mare, în zona portului.

La început, nu a fost o problemă, dar după câteva decenii sedimentele transportate de râu au început să se acumuleze în port, ceea ce făcea necesară dragarea acestuia cu regularitate.

Primăvara, în timpul dezghețului, când râul creștea, problema se agrava, producând frecvent inundații. Ca urmare, în secolul I, când Roma era condusă de împăratul Vespasian, s-a decis canalizarea râului și devierea acestuia astfel încât să înconjoare orașul, în loc să treacă prin el.

Tunelurile săpate în munte

Astfel, au fost proiectate un dig sau un baraj de deviere și un canal care străbate două tuneluri artificiale, de 875 metri lungime, toate săpate în stâncă.

FOTO calatorul.net

Dar, lucrarea (la care autoritățile au folosit sclavi) nu a putut fi finalizată în timpul vieții lui Vespasian și a fost continuată de fiul său, Titus, fiind terminată abia în secolul II, sub un alt împărat, Antoninus Pius.

FOTO tripadvisor.com

Barajul, realizat din zidărie, avea 16 metri înălțime (până astăzi a fost redus la 4 metri prin acumularea de depozite aluvionare), 5 metri lățime și 175 metri lungime totală, fiind situat la 44.3 metri deasupra nivelului mării.

Acesta se completează cu un terasament superficial, lung de 126 de metri, spre amonte, fiind urmat de canalul de apropiere, care are 55 de metri lungime și converge la intrarea în prima secțiune a tunelului.

Tunelul are o formă dreptunghiulară și este cioplit în calcar, cu precizarea că prima secțiune a tunelului are formă de dom, iar la intrare măsoară 5.8 metri înălțime și 6.3 metri lățime și are 90 de metri lungime.

FOTO incredibila.ro

La trei metri de la intrare, secțiunea transversală a tunelului ia o formă aproape dreptunghiulară, având 6.9 metri lățime și 6.5 metri înălțime la ieșire.

Un al doilea canal, lung de 64 de metri și înalt de aproape 30 de metri, conectează această primă secțiune a tunelului de cea de-a doua.

FOTO anews.com.tr

O a doua secțiune a tunelului are 31 de metri lungime și este mai lată și mai înaltă la intrare decât la ieșire. Ambele tuneluri au un canal mic, care transportă apa de izvor, sculptat în peretele din stânga, 0.4 metri lățime și 0.3 metri înălțime.

La ieșirea celei de-a doua secțiuni a tunelului există un arc de apeduct care traversează canalul de descărcare. Acest canal are 635 metri lungime.

Capacitatea hidraulică a sistemului este calculată la aproximativ 70 de metri cubi/secundă, iar a tunelurilor este de 150 de metri cubi/secundă.

Sistemul a fost construit de soldați și prizonieri

Tot sistem a fost construit de soldați și de prizonieri, pentru a proteja orașul de inundații și pentru a preveni colmatarea portului, satisfăcând în același timp nevoia de apă potabilă a orașului pe timpul verii.

Cei care l-au construit au fost, potrivit istoricului antic Flavius ​​Iosephus, legionari ai Legiunii a IV-a Scythica și ai Legiunii a XVI-a Flavia Firma, împreună cu evrei capturați de Titus la cucerirea Ierusalimului, în anul 70. Iar, inginerii care l-au proiectat ​​aparțineau Legiunii a X-a Fretensis.

Tunelul, una dintre cele mai incredibile lucrări inginerești romane

Designul tunelului a fost recunoscut de UNESCO drept una dintre cele mai incredibile lucrări inginerești ale Imperiului Roman, fiind adăugat pe lista Patrimoniului Mondial.

Tunelul este situat la aproximativ 32 km sud-vest de Antakya, la poalele Munților Nur. Iar, o inscripție cu numele lui Vespasian și fiul său poate fi văzută la intrarea în primul tunel. Spațiul principal este deschis și astăzi, cu mențiunea că a fost închisă publicului numai o zonă de 130 de metri, citează incredibila.ro.

De remarcat este faptul că la aproape 2000 de ani de la finalizarea tunelului, acesta a fost foarte bine conservat până la momentul actual.

Beatrise Braha

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

3 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

4 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

5 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

6 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

7 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

8 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.